duminică, 30 iunie 2013

Senatorul Viorel Badea doreşte ca România şi R. Moldova să celebreze în comun Ziua limbii române

Bucureşti, 25 iun /Agerpres/ - Vicepreşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, Viorel Badea, a făcut marţi un apel către autorităţile guvernamentale din România şi din Republica Moldova în vederea sărbătorii, în comun, a Zilei limbii române în data de 31 august.

''Ca iniţiator al legii pentru instituirea Zilei limbii române, dat fiind faptul că anul acesta este primul an în care legea respectivă a intrat în vigoare şi în România, fac un apel către Guvernele României şi Republicii Moldova, precum şi către asociaţii şi organizaţii reprezentative ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului care trăiesc în diaspora, să organizeze Ziua limbii române în comun, la 31 august'', a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Badea.

Acesta a ţinut să precizeze că, în opinia sa, sărbătorirea acestei zile a limbii române poate reprezenta o oportunitate pentru promovarea identităţii româneşti peste hotare.

''Consider că această primă sărbătoare comună a românilor de pretutindeni reprezintă un prilej excepţional pentru a ne promova identitatea noastră naţională şi este o oportunitate pentru a ne constitui într-o voce comună atunci când avem de susţinut idei şi proiecte pentru românii din întreaga lume'', a conchis senatorul democrat-liberal. 

Precizam ca proiectul  de instituire a Zilei Limbii Române, inițiat de senatorul Viorel Badea și susținut de 165 de senatori din toate partidele politice, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților și a devenit lege la data de 19 februarie 2013. /Agerpres/


Birou Senatorial Viorel Badea
Senator pentru românii din Europa și Asia
Membru al Delegației Permanente a Parlamentului României la APCE
Vicepreședinte al Comisiei românilor de pretutindeni
Tel/Fax: 0214142864