vineri, 11 septembrie 2015

De la Wilno la Vilnius. Paralele istorice basarabene: 1812-2013


 Dragi prieteni,
 La cursurile de vară (16 - 21 august) ale Universităţii populare Nicolae Iorga
 de la Vălenii de Munte, cursuri iniţiate din 1908, un subiect ce mi-a atras  atentia - nu numai mie - a fost prezentat de un relativ tânăr istoric din  Chişinău - Vlad Mischevca - care ne-a relevat existenţa unui tratat ruso-turc  din 1921 prin care cele 2 puteri declarau NULE juridic orice tratate anterioare dintre fostele imperii - ţarist şi otoman - rezultând, deci, şi anularea Tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 1812, prin care Rusia şi-a alipit jumătate din Principatul Moldovei, sub numele de Basarabia.
 Abordându-l pe autor pentru mai multe amănunte, acesta a precizat că în
 cercetarea sa nu a găsit nici o referire la acest subiect, ca şi când tratatul  nu ar fi cunoscut istoricilor. Istoricii din sală au confirmat şi ei că nu-l cunosc.

 Vlad Mischevca l-a identificat pe un site recent - genocide.ru - si l-a prezentat în 2014 într-un articol legat de Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană la summitul de la Vilnnius în 2013.

 Pentru mine a fost şocantă această informaţie, deoarece, de la constituirea URSS şi până în prezent, conducătorii sovietici / ruşi au susţinut permanent că au drepturi legitime asupra Basarabiei, motiv pentru care - de exemplu - au impus
 României suplimentarea despăgubirilor de război pentru faptul că aceasta "a
 stăpânit" Basarabia rusească între 1918-1940, iar conducătorii noştri nu au replicat cu existenţa tratatului ruso-turc din 1921 prin care erau anulate tratatele
 anterioare.

 Vă transmit atât articolul menţionat cu interesanta sa bibliografie, cât şi Tratatul ruso-turc din 1921 (cu o traducere automată imperfectă), spre informare
.

Vlad MISCHEVCA – Limba Română, Chişinău, 2014, anul XXIV, nr. 4

„Românii, cu toate că sunt liberi, nu au însă şi sentimentul libertăţii. Acesta nu vine de la natură,
ci de la servitutea cu care au fost apăsaţi şi de la dominarea de care au fost umiliţi...”
(Dionisie Fotino, 1818)

Constatarea făcută acum două secole, precum că nu avem „sentimentul libertăţii” din cauza dominării umilitoare a puterilor străine, rămâne actuală şi pentru românii din Republica Moldova, care încearcă să se desprindă de „sovietism” şi de sechelele imperialismul rus.
Rămânem sub presiunea evenimentelor ce au precedat summit-ul istoric de la Vilnius, unde, la 29 noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE. Federaţia Rusă a făcut presiuni pentru ca Azerbaidjanul să renunțe, pe ultima sută de metri, la posibilitatea de a deveni membru asociat al Uniunii Europene. Preşedintele ucrainean V. Ianukovici adoptase o decizie nefericită de suspendare a procesului de semnare a Acordului de asociere cu UE. Iar, anterior, Armenia anunțase că nu va înainta pe calea integrării europene. Înseamnă oare că summit-ul de la Vilnius a fost un „eşec” pentru Uniunea Europeană şi o „catastrofă” pentru Republica Moldova?
Se vehiculează că, în disputa dintre Rusia și UE, Republica Moldova ar fi un „premiu neînsemnat” (The Economist)1, totuşi, destinul nostru nu poate fi pus totalmente în raport de rezultatul bătăliei marilor puteri pentru statele CSI din fosta U.R.S.S. Viitorul Moldovei este legat indispensabil de Uniunea Europeană, fiindcă trecutul ne este european. Considerăm că aderarea trebuie să cuprindă gradual şi factorul istorico-geografic al statelor aspirante. Iar, pentru Republica Moldova, scopul este nu doar asocierea, alias parafarea şi ratificarea documentelor semnate la summit-ele UE, cât revenirea, propriu-zisă, în familia statelor europene.
Astfel, vom contesta acea nedreptate istorică, săvârşită la adresa poporului nostru acum două secole, când Principatul Moldovei a fost sfârtecat în jumătate. Parcursul european al Moldovei dintre Prut şi Nistru a fost deturnat pentru un secol – prin anexarea ei, în luna mai 1812, la Rusia ţaristă, iar apoi cotropirea, în iunie 1940, de către U.R.S.S. şi reocuparea de regimul sovietic în 1944... Basarabia a devenit zonă de contact-conflict între două lumi antagoniste. Problema basarabeană este demult o problemă europeană, doar că europenii întârzie să o soluţioneze, iar basarabenii nu au puterea decizională şi nu se simt încă la egal cu compatrioţii români din stânga Prutului, care sunt deja cetăţeni ai Europei (din 2004 România este membră a NATO, iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană).
Imperiul Rusiei, care se extindea către începutul secolului al XIX-lea pe trei continente, în Europa, Asia şi America de Nord, promovând abil o politică expansionistă în direcţia Balcanilor, şi-a realizat, la 1812, doar parţial planurile2. Totuşi, în pofida situaţiei internaţionale nefavorabile şi plătind preţul a 150.000 de morţi ai armatei sale în acel război (1806-1812), a obţinut un limes geostrategic foarte important – cucerind, la acea dată, gurile Dunării (braţul Chiliei), dezmembrând străvechiul teritoriu al Moldovei. Împăratul Alexandru I, ocupând în mod forţat şi arbitrar pământurile moldave dintre Nistru şi Prut, după ce-şi dorise extinderea graniţelor până la Siret sau chiar până la Carpaţi şi Dunăre, nu avea vreun temei legitim de revendicare a acestora, în afara dreptului forţei. Teritoriul istoric românesc dintre Prut şi Nistru era anexat la Rusia ţaristă (45.630 kilometri pătraţi), care nu avea niciun argument sau drept (fie sub aspect etnic, istoric, geografic sau politic) asupra acestui pământ, denumit de către administraţia ţaristă – Basarabia, extinzându-se, astfel, numele istoric, propriu doar părţii geografice din sudul Moldovei (dintre Dunăre şi Nistru).
Soarta Principatelor Române în acea perioadă hotărâtoare a fost totalmente lăsată la discreţia marilor puteri, care disputau spinoasa Chestiune Orientală. La 1812, Rusia, scindând Moldova şi stabilind un hotar arbitrar pe Prut, generează o nouă problemă internaţională – Problema Basarabiei. În acest context, menţionăm că, netăgăduind imperialismul Franţei, Austriei şi Marii Britanii faţă de Imperiul Otoman şi statele supuse lui, nu putem omite că rezultatele practice ale expansiunii ţariste în bazinul pontic, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, au fost destul de concludente: Crimeea, Caucazul, Moldova răsăriteană (pe talvegul Prutului şi cu gurile Dunării). Iar în cadrul războiului ruso-turc din 1806-1812, după cum s-a menţionat: „Moldova şi Ţara Românească au fost piese de şah ale unui joc diplomatic de mari proporţii, în care partener al împăratului francez a fost Alexandru I, ţarul Rusiei”3. Din păcate, la începutul secolului al XIX-lea am fost, în rezultatul disputelor imperiilor vecine, Pioni, şi nu Piloni ai raporturilor internaţionale din sud-estul Europei.
Spoliatorul tratat de pace de la Bucureşti, semnat la 16 (28) mai 1812, marchează o concesie (într-o conjunctură internaţională extrem de frământată) pe contul Moldovei, când, în cadrul crizei Problemei Orientale, are loc geneza unei noi probleme – a celei Basarabene. Consemnăm că esenţa chestiunii date este de natură politică şi rezultă din cucerirea şi anexarea parţială a Moldovei, prin fixarea unui hotar arbitrar (scindând-o pe linia Prutului, practic, în jumătate) şi stabilirea Rusiei la gurile Dunării, semnificând, astfel, geneza unei noi probleme etnopolitice internaţionale. Dacă chestiunea română, ca problemă internaţională, a semnificat, în secolul al XIX-lea, imperativul unităţii naţionale, apoi cea basarabeană – rezidă în scindarea naţional-teritorială a moldovenilor la 1812. „Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea, câştigă Hotinul, de unde dominează intrările dinspre miazănoapte ale Carpaţilor, câştigă în sfârşit o înrâurire mai directă asupra poporului român”4.
Aşa cum au scris istoricii contemporani, „după tratatul de curând încheiat (1812) între Poarta Otomană şi Rusia, toată Basarabia cu cinci judeţe ale sale, adică Soroca, Orheiul şi Lăpuşna, Hotărnice(n)ii, Codru, Grec(en)ii, şi o parte din judeţul Iaşi, împreună cu cetăţile Hotin şi Bender, au trecut în stăpânirea Imperiului Rusiei. De aceea Moldova a ajuns foarte mică, cuprinzând numai 16 judeţe şi despărţindu-se dinspre răsărit de Basarabia prin râul Prut”5. Iar acel nivel de dezvoltare socio-economică, pe care Ţara Moldovei l-a înregistrat până la declanşarea războiului ruso-turc, în noiembrie 1806, a putut fi atins din nou, din cauza amputării teritoriale (pierderii Moldovei dintre Prut şi Nistru, adică a 48% din teritoriu) şi drept consecinţă a ocupaţiei militare ruseşti din anii 1806-1812, abia în anii ’30 ai secolului al XIX-lea.
Tratatul de pace (inclusiv două articole secrete) a fost ratificat de către Alexandru I la 11 (23) iunie 1812 (marţi), în oraşul Wilno (din 1795 până în 1915 oraşul Vilnius a fost inclus în componenţa Imperiului Rus). „Того ради наше императорское величество, по довольном рассмотрении вышепрописанного договора вечного мира, подтвердили и ратификовали оный, яко же сим за благо приемлем, подтверждаем и ратификуем, во всем его содержании, обещая императорским нашим словом, за нас и наследников наших, что все, в оном трактате постановленное, наблюдаемо и исполняемо нами будет ненарушимо. Во уверение чего мы сию ратификацию, подписав своеручно, повелели утвердить государственною нашею печатью. Дана в Вильне июня 11 дня 1812 года государствования нашего во второе на десять лето.”6.
Iar schimbul actelor de ratificare s-a produs la Bucureşti, la 2 (14) iulie (sultanul Mahmud II refuzând să ratifice cele două articole din partea secretă a tratatului). Din ziua când tratatul a fost ratificat – a demarat de jure – procesul instaurării dominaţiei ţariste şi a stabilirii noului hotar – pe râul Prut, ce a sfâşiat Moldova timp de mai bine de un secol.
Într-un sfârşit, Imperiul Otoman, ajungând în starea „omului bolnav al Europei”, a dispărut de pe harta lumii la 1922 (s-ar fi dezintegrat cu mult timp înaintea acestui moment tardiv, dacă puterile occidentale nu l-ar fi menținut în viață în mod artificial, cu scopul de a avea o forță de contrapondere contra Rusiei), iar Imperiul Rusiei şi-a sfârşit existența în februarie 1917.
Reamintim că, imediat după lovitura de stat din octombrie 1917 (revoluţia bolşevică), guvernul sovietic a renunţat la toate tratatele inegale, încheiate de Rusia ţaristă, şi a respins acordurile secrete anexioniste cu participarea sa, dându-le publicităţii. Adoptând „Decretul despre Pace”, la cel de-al II-lea Congres al Sovietelor din Rusia din 26 octombrie 1917, guvernul sovietic a proclamat denunţarea necondiţionată şi imediată a tuturor tratatelor secrete7. În apelul către muncitorii musulmani din Rusia şi Orient, din 20 noiembrie 1917, Rusia Sovietică, declarând deschis dorinţa „să ajute popoarele oprimate din întreaga lume să-şi dobândească libertatea”, a menţionat că anulează tratatele vechi, în special Tratatul privind cucerirea Constantinopolului, împărţirea Persiei (Iranului) şi Turciei8.
Era de aşteptat ca aceste două documente istorice să stabilească principiile unei politici externe „democratice” a guvernului sovietic (fiind respinse necondiţionat toate tratatele inegale, încheiate de către Rusia ţaristă).
Poziţia statului sovietic din acea perioadă, în problema tratatelor ţariste, şi-a găsit reflectarea în încheierea unor noi tratate cu ţările din Orient. Succesorii imperiilor Ţarist şi Otoman – R.S.F.S. Rusă și Marea Adunare Națională a Turciei – au semnat la Moscova, la 16 martie 1921, Tratatul ruso-turc de „prietenie și frăție”. Tratatul includea 16 articole și 4 anexe, fiind semnat din partea R.S.F.S.R. de către Gh. V. Cicerin, Comisarul poporului pentru afaceri externe, și Jalal ad-Din Korkmasov, iar din partea Turciei de către Yusuf Kemal-bey, Riza Nur și Ali Fuad-pașa. Tratatul a fost ratificat de VȚIK (ВЦИК) pe 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei (MANT) la 31 iulie 1921. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut pe 22 septembrie 1921 la Kars9. Este important, din punct de vedere al dreptului internaţional, că Tratatul de la Moscova consemnase, în articolul VI, că părţile contractante consideră toate tratatele precedente, semnate de Imperiile Otoman şi cel Ţarist, ca fiind anulate, acestea pierzându-şi puterea juridică („Обе договаривающиеся стороны признают, что все договоры, до сего времени заключенные между обеими странами, не соответствуют обоюдным интересам. Они соглашаются поэтому признать эти договоры отмененными и не имеющими силы. Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики заявляет, в частности, что оно считает Турцию свободной от всяких к нему денежных или иных обязательств, основанных на международных актах, ранее заключенных между Турцией и царским правительством”)10.
Astfel, tratatul sovieto-turc din 16 martie 1921 a stipulat părţilor semnatare să nu recunoască niciun tratat de pace sau alte acte internaţionale, în cazul în care ar fi impuse cu forţa să adere una dintre părţi (articolul 1), anulându-se tratatele inegale ale guvernului ţarist cu Turcia (articolul 6), fiind declarate nule orice fel de acţiuni şi drepturi referitoare la regimul stabilit de aceste tratate (articolul 7)11.
A trebuit să treacă mai bine de un secol, pentru ca Rusia (deja cea sovietică) să recunoască oficial nulitatea consecinţelor Păcii de la Bucureşti din 1812, iar poporul român al Basarabiei să-şi decidă de sine stătător destinul prin Actul Unirii din 27 martie 1918, rezolvând echitabil Problema basarabeană. Pentru diplomaţia noastră rămâne remarcabil „Răspunsul guvernului român la nota guvernului ucrainean din 5 mai, trimis din Iaşi, la 19 iunie 1919”, care preciza că: „Din punct de vedere geografic, etnografic, istoric, aşa-zisa provincie a Basarabiei a fost deci din toate vremurile un pământ românesc şi a constituit o parte integrantă şi indivizibilă a Principatului Moldovei”12.

* * *
În prezent, este foarte simbolic să revenim ad initio acolo, de unde am pornit: la Wilno, Vilnius13. Căci pasul nostru decisiv spre apropierea-aderarea la UE este, în fond, revenirea întârziată în sânul civilizaţiei tradiţionale – europene, ce nu poate fi calificată doar ca un „premiu real” sau ipotetic, ci ca o legitimă restabilire a unei situaţii geopolitice, deşi parţiale, rectificându-se urmările nefastului Act din 1812, ce a fost ratificat la Wilno (Vilnius) cu 202 ani în urmă...

Note
1 http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2013/11/moldova (accesat la 28.05.2014)
2 Vlad Mischevca, Anul 1812: Două secole de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rusiei, Chişinău, 2012, 142 p.
3 Sergiu Columbeanu, Contribuţii privind situaţia internaţională a Ţărilor Române între anii 1806-1812, în „Revista de istorie”, Tom. 29, 1976, nr. 5, p. 657.
4 Mihai Eminescu, Între Scylla şi Charybda. Opera politică, ed. a 2-a, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2008, p. 215.
5 Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Ţării Munteneşti şi a Moldovei, trad. din greceşte de George Sion, Editura Valahia, Bucureşti, 2008, p. 729.
6 Полное собрание законов Российской империи, т. XXXII, стр. 316-322, № 25110.
7 Cf.: Н. В. Захарова, Отказ Советского правительства от договоров царской России, нарушавших права народов восточных стран // Советский ежегодник международного права, 1962, Изд. АН СССР, Москва, 1963, с. 134; Р. А. Тузмухамедов, Международное значение опубликования Советским правительством тайных договоров царской России. Вопросы теории и практики международного права, Изд. ИМО, Москва, 1959.
8 Документы внешней политики СССР, т. I, Госполитиздат, Москва, 1957, с. 34-35.
9 Дипломатический словарь,т. III. С-Я, Наука, Москва, 1986, с. 312-313; Документы внешней политики СССР, т. III, Москва, 1959, c. 597-604.
10 http://www.genocide.ru/lib/treaties/19.htm (ultima accesare 28.05.2014)
11 Документы внешней политики СССР, т. III, Госполитиздат, Mосква, 1959, с. 597-604.
12 Ion Agrigoroaiei, Basarabia în acte diplomatice: 1711-1947, Iaşi, 2012, p. 9.
13 De consemnat că, la 16 decembrie 1554, tot la Wilno (pe atunci Polonia), actualul Vilnius (capitala Lituaniei), a fost parafat „Tratatul de alianță și de pace eternă” între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei, și Sigismund al II-lea August, regele Poloniei

 


Tratatul ruso-turc din 16 martie 1921
De pe site-ul www.genocide.ru

(Original)
СУДЬБОНОСНЫЕ ДОГОВОРА 1813-1997гг.
19. Договор между Россией и Турцией
Москва. 16 марта 1921 г.
Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики и Правительство Великого Национального Собрания Турции, разделяя принципы братства наций и права народов на самоопределение, отмечая существующую между ними солидарность в борьбе против империализма, равно как и тот факт, что всякие трудности, созданные для одного из двух народов, ухудшают положение другого. И всецело воодушевляемые желанием установить между ними постоянные сердечные взаимоотношения и неразрывную дружбу, основанную на взаимных интересах обеих сторон, решили заключить договор о дружбе и братстве и назначили для сего своими уполномоченными:
Правительство Российской Социалистической Федеративной советской Республики:
Георгия Чичерина, Народного Комиссара по Иностранным Делам и члена Всероссийского Центрального Исполнительного Комитета, и Джелал-Эддина Коркмасова, члена Всероссийского Центрального Исполнительного Комитета, и
Правительство Великого Национального Собрания Турции:
Юсуф Кемаль-бея, Народного Комиссара по Народному Хозяйству Великого Национального Собрания Турции, депутата Кастамони в том же Собрании, доктора Риза Нур-бея, Народного Комиссара по Просвещению Великого Национального Собрания Турции, депутата Синопа в том же Собрании и Али Фуад-пашу, Чрезвычайного и Полномочного Посла Великого Национального Собрания Турции, члени от Ангоры в Великом Национальном Собрании,
каковые, после обмена полномочиями, найденными в надлежащей и законной форме, согласились о нижеследующем:
Статья I
Каждая из договаривающихся сторон соглашается в принципе не признавать никаких мирных договоров или иных международных актов, к принятию которых понуждалась бы силою другая из Договаривающихся сторон. Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики соглашается не признавать никаких международных актов, касающихся Турции и не признанных Национальным Правительством Турции, представленным ныне ее Великим Национальным Собранием.
Под понятием Турции в настоящем договоре подразумеваются территории, включенные в Национальный Турецкий Пакт от 28 января 1920 (1336) года, выработанный и провозглашенный Оттоманской Палатой Депутатов в Константинополе и сообщенный прессе и всем государствам.
Северо-восточная граница Турции определяется: линией, начинаясь у деревни Сарп, расположенной на Черном море, проходит через гору Хедисмта, линией водораздела горы Шавшет-горы Канны-даг, она следует затем по северной административной границе Ардаганского и Карсского санджаков - по тальвегу рек Арпа-чай и Аракс до устья Нижнего Карасу (подробное описание границы и вопросы к ней относящиеся определены в приложении I (А) и на прилагаемой карте, подписанной обеими Договаривающимися сторонами).
Статья II
Турция соглашается уступить Грузии сюзеренитет над портом Батумом и территорией, лежащей к северу от границы, указанной в статье первой нынешнего Договора, и составляющей часть Батумского округа, при условии, что
1) население местностей, указанных в настоящей статье, будет пользоваться широкой местной автономией в административном отношении, обеспечивающей каждой общине ее культурные и религиозные права, и население будет иметь возможность установить земельный закон, соответствующий его пожеланиям.
2) Турции будет обеспечен свободный транзит всяких товаров. отправляемых в Турцию или из нее, через Батумский порт, беспошлинно, без учинения каких-либо задержек и без обложения их какими то ни было сборами, с предоставлением Турции права пользоваться Батумским портом без взимания за то специальных сборов.
Статья III
Обе договаривающиеся стороны согласны, что Нахичеванская область в границах, указанных в приложении I (С) настоящего Договора, образует автономную территорию под протекторатом Азербайджана, при условии, что Азербайджан не уступит сего протектората третьему государству.
В образующей треугольник зоне Нахичеванской территории, заключенной на востоке между тальвегом Аракса, в на западе линией, проходящей через горы Дагна (3829) - Велидаг (4121) - Багарзик (6587) - гора Кемурлю-даг (6930), линия границы указанной территории, начинающаяся от горы Кемурлю-даг (6930), переходящая через гору Серай Булак (8071) - станцию Арарат и оканчивающаяся у скрещения Карасу с Араксом, будет исправлена комиссией, состоящей из делегатов Турции, Азербайджана и Армении.

Статья IV
Обе договаривающиеся стороны, констатируя соприкосновение между национальным и освободительным движением народов Востока и борьбой трудящихся России за новый социальный строй, безоговорочно признают за этими народами право на свободу и независимость, а равным образом их право на избрание формы правления , согласной их желаниям.

Статья V
Дабы обеспечить открытие проливов и свободу прохождения торговых судов для всех народов, обе Договаривающиеся стороны соглашаются передать окончательную выработку международного статута Черного моря и проливов будущей Конференции из делегатов прибрежных государств, при условии, что вынесенные ею решения не нанесут ущерба полному суверенитету Турции, равно как и безопасности Турции и ее столице Константинополю.
Статья VI
Обе договаривающиеся стороны признают, что все договоры, до сего времени заключенные между обеими странами, не соответствуют обоюдным интересам. Они соглашаются поэтому признать эти договоры отмененными и не имеющими силы.
Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики заявляет, в частности, что оно считает Турцию свободной от всяких к нему денежных или иных обязательств, основанных на международных актах, ранее заключенных между Турцией и царским правительством.
Статья VII
Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики , признавая режим капитуляций несовместимым с свободным национальным развитием всякой страны, равно как и с полным осуществлением ее суверенных прав, считает потерявшими силу и отмененными всякого рода действиями и права, имеющие какое-либо отношение к этому режиму.
Статья VIII
Обе договаривающиеся стороны обязуются не допускать образования или пребывания на своей территории организаций или групп, претендующих на роль правительства другой страны, или части ее территории, равно как и пребывания групп, имеющих целью борьбу против другой страны. Россия и Турция принимают на себя такое же обязательство и в отношении Советских республик Кавказа, при условии взаимности.
Считается установленным, что под турецкой территорией, упомянутой в настоящей статье, подразумевается территория, находящаяся под непосредственным военным и гражданским управлением Правительства Национального собрания Турции.
Статья IX
Для обеспечения непрерывности сношений между обеими странами, Договаривающиеся стороны обязуются принять по взаимному согласию все необходимые меры в целях сохранения и развития возможно скорее железнодорожных, телеграфных и иных средств сообщения, равно как и обеспечения свободного передвижения людей и товаров между обеими странами, без каких-либо задержек.
Однако признается, что в отношении передвижения, въезда и выезда как путешественников, так и товаров, будут полностью применяться установленные в каждой стране на этот счет правила.
Статья Х
На граждан обеих Договаривающихся сторон, находящихся на территории другой стороны, будут распространяться все права и обязанности, вытекающие из законов страны, в коей они находятся, за исключением обязанностей по национальной обороне, в коих они будут освобождены.
Вопросы, касающиеся семейного права, права наследственного и дееспособности граждан обеих сторон, также составляют исключение из постановленной настоящей статьи. Они будут разрешены особым соглашением.
Статья XI
Обе Договаривающиеся стороны согласны применить принцип наибольшего благоприятствования к гражданам каждой из Договаривающихся сторон, пребывающим на территории другой стороны.
Настоящая статья не применяется к правам граждан союзных России Советских Республик, равно как и к правам мусульманских государств, союзных Турции.
Статья XII
Всякий житель территорий, составлявших до 1918 года часть России, каковые Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики признает находящимися ныне под суверенитетом Турции на основании настоящего Договора, имеет право свободно покинуть Турцию и взять с собой свои вещи и свое имущество или их стоимость. Подобное же право распространяется на жителей территории Батума, сюзеренитет на каковую Турция настоящим Договором уступает Грузии.
Статья XIII
Россия обязуется репатриировать в Турцию за свой счет до северо-восточной границы Турции, в продолжение 3-месячного для Европейской России и Кавказа и 6-месячного срока для Азиатской России, считая со дня подписания настоящего Договора, всех военнопленных и гражданских пленных турок, находящихся в России.
Турция принимает на себя тоже обязательство в отношении русских военнопленных и гражданских пленных, которые еще находятся в Турции.
Подробности этой репатриации будут установлены особой конвенцией, которая должна быть выработана немедленно по подписании настоящего Договора.

Статья XIV
Обе Договаривающиеся стороны согласны в ближайшем времени заключить консульскую конвенцию, равно как и соглашения, регулирующие все экономические, финансовые и другие вопросы, необходимые для установления между обеими странами дружественных отношений, указанных во вступлении к настоящему Договору.
Статья XV
Россия обязуется предпринять в отношении Закавказских Республик шаги, необходимые для обязательного признания этими Республиками в договорах, которые будут заключены ими с Турцией, статей настоящего Договора, непосредственно их касающихся.
Статья XVI
Настоящий Договор подлежит ратификации. Обмен ратификационными грамотами состоится в Карсе в возможно ближайший срок.
Настоящий Договор вступит в силу с момента обмена ратификационными грамотами, за исключением ст.XIII.
В удостоверение изложенного вышеупомянутые уполномоченные подписали настоящий Договор и скрепили его своими печатями.
Составлено в 2-х экземплярах в Москве шестнадцатого марта тысяча девятьсот двадцать первого года (тысяча триста тридцать седьмого).
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фуад

ПРИЛОЖЕНИЕ I (A)
Северо-восточная граница Турции установлена нижеследующим образом (согласно карте русского Генерального Штаба масштабом 1/210000-5 верст в дюйме):
Деревня Сарп на Черном море - гора Кара Шальвар (5014) - пересекает Чорох к северу от деревни В. Марадидн - проходит севернее деревни Сабаур-гора Хедисмта (7052) - гора Квакибе - деревня кавтарети - линия водораздела горы Медзибна - гора Герат-кесун (6468) - следуя по линии водораздела горы. Корда (7910) - выходит по западной части хребта Шавшетского к прежней административной границе бывшего Артвинского округа - проходя по линии водораздела горы Шавшетской, выходит на гору Сарычаи (Кара Исал) (8478) - перевал Квиральский - оттуда выходит на прежнюю административную границу бывшего Ардаганского округа у горы Канны-даг - оттуда, направляясь к северу до горы Тлил (Грманы) (8357) - следуя прежней границы Ардагана, выходит к северо-востоку от деревни Бадела, к реке Посхов-чай и следует по этой реке к югу до пункта севернее деревни Чанчах-там оставляет эту реку и, идя по водоразделу, выходит на гору Айрилян-баши (8512) - проходит по горам Келле-тапа (8463) и Харман-тапа (9709) - достигает горы Касрис-сери (9681) - отсюда следует по реке Карза-мет-чай до реки Куры - оттуда идет по тальвегу реки Куры к пункту к востоку от деревни Картанакев, где отходит от Куры, проходя по линии водораздела горы Кара-оглы (7259) - оттуда, разделяя на две части озеро Хазапин, выходит к высоте 7580 и оттуда к горе Гекдаг (9152) - Учь-Тапаляр (9783) - Тая-кала (9716) - вершина 9065, где покидает прежнюю границу Ардаганского округа и проходит по горам Бол. Ах-Баба (9973) - 8828 (8827) - 7602 - проходя на восток от деревни Ибиш, доходит до высоты 7518 и затем к горе Кизил-даш (7439) (7490) - деревня Новый Кизил-даш (Кнзил-даш) - проходя к западу от Кара-Мамед, выходит на реку Джамушбу-чай (расположенную к востоку от деревень Делавер, Б. Кмлы и Тихнис) - через деревни Вартанлы и Баш-Шурагель, следуя по упомянутой реке, выходит к реке Арпа-чай к северу от Калали - оттуда, следуя все время по тальвегу Арпа-чай, выходит к р. Араке - следует по тальвегу Аракса до впадения в него Нижнего Карасу.
(NB. Разумеется, граница следует по линиям водоразделов вышеуказанных высот).
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фуад



ПРИЛОЖЕНИЕ I (B)
Принимая во внимание, что пограничной линией, как это указано в Приложении I(А), являются тальвеги рек Арпа-чай и Аракса, Правительство Великого Национального Собрания обязуется отдвинуть линию блокгаузов на расстояние восьми верст от железной дороги Александрополь -Эривань в настоящем ее начертании в районе Арпа-чай и на расстояние четырех верст от вышеупомянутой железнодорожной линии в районе Аракса. Линии, ограничивающие вышеупомянутые районы, указаны ниже для зоны Арпа-чай в пунктах А и Б параграфа I и для зоны Аракса в параграфе II.

I. Зона Арпа-чай
А) К юго-востоку от Вартанлы - к востоку от Узун-Килиса - через гору Бозяр (5096) - 5082 - 5047 - к востоку от Кармир-ванк - Учь-тапа (5578) - к востоку от Араз-оглы к востоку от Ани - достигает Арпа-чай к западу от Еникей.
Б) Отходит от Арпа-чай к востоку от высоты 5019 - идет прямо к высоте 5481 - в 4 ? верстах к востоку от Кызылкула - в двух верстах к востоку от Боджалы - затем река Дигор-чай - следует вдоль этой реки до деревни Дуз-Кечут идет прямо к северу от развалин Карабаг и выходит на Арпа-чай.

II.Зона Аракса
Прямая линия между Хараба Алиджан и деревней Сулейман (Диза).
В зонах, ограниченных с одной стороны линией железной дороги Александрополь - Эривань и - с другой , линиями, расположенными в расстоянии восьми и четырех верст от вышеуказанной железнодорожной линии, Правительство Великого Национального Собрания обязуется не возводить каких бы то ни было фортификационных укреплений (эти линии расстояния находятся вне вышеуказанных зон) и не содержать в них регулярных войск. Однако оно сохраняет право иметь в вышеуказанных зонах войска, необходимые, для поддержания порядка, безопасности и для административных надобностей.
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фауд


ПРИЛОЖЕНИЕ I (C)
Территория Нахичевани
Станция Арарат-гора Сарай-Булаг (8071) - Кемурлю-даг (6839), (6930) - 3080-Саят-даг (7868)- деревня Курт-кулаг (Кюрт-кулаг) - Гамесур-даг (8160) - высота 8022 - Кюки-даг (10282) и восточная , административная граница прежнего Нахичеванского уезда.
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фауд

Печат. по арх. Опубл. в "Собрании узаконении…" № 73, 12 декабря 1921 г., стр. 731-735.
Договор ратифицирован ВЦИК 20 июля 1921 г.,
Великим Национальным Собранием Турции - 31 июля 1921.
Обмен ратификационными грамотами состоялся
22 сентября 1921 г. в Карсе.


Документы внешней политики СССР, М. 1959г. 597-604

 

(Traducere automată, aproximativă)
TRATATE  CRUCIALE  1813-1997
19. Acordul dintre Rusia
și Turcia

Moscova. 16 martie 1921

     Guvernul rus Republicii Socialiste Federativă Sovietică Rusă
și Guvernul Adunării Naționale a Turciei, în baza principiilor fraternității națiunilor și dreptul popoarelor la autodeterminare, observând diferențele dintre ele de solidaritate în lupta împotriva imperialismului, precum și faptul că tot felul de dificultăți create pentru una dintre cele două popoare, agrava situația celuilalt. Și inspiră în totalitate dorința de a stabili între ele relații constante și cordiale prietenie incasabil bazat pe interese reciproce ambelor părți, au decis să încheie un tratat de prietenie și fraternitate și numit ca plenipotențiari pentru acest lucru:

Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică:

Gheorghi Cicerin, comisarul Poporului pentru Afaceri Externe
și un membru al Comitetului Executiv Central All-rus, și Jalal-Eddin Korkmasova, un membru al-ruse Toate Comitetului Executiv Central, și

Guvernul Adunării Na
ționale a Turciei:

Yusuf Kemal Bey, comisarul Poporului a economiei na
ționale a Marii Adunări Naționale a Turciei, un membru al Kastamonu în aceeași ședință, dr Riza Nur Bey, comisarul Poporului pentru Educație a Marii Adunări Naționale a Turciei, un membru al Sinop în același ansamblu și Ali Fuad Pașa, de Urgență și Plenipotențiar al Adunării Naționale a Turciei, membri ai Angora în Marea Adunare Națională,

Care, după schimbul de depline puteri, găsite în bună
și cuvenită formă, au convenit după cum urmează:

Articolul I

Fiecare parte contractantă este de acord, în principiu, nu recunoa
ște nici tratat de pace sau a altor instrumente internaționale, a cărui adoptare este impusă asupra celeilalte părți contractante. Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică este de acord să nu recunoască nici un act internațional cu privire la Turcia, care nu a fost recunoscută de către guvernul național de Turcia, a prezentat astazi de Marea Adunare Națională.

No
țiunea de Turcia în prezentul contract, pe teritoriile incluse în Pactul Național turc de 28 ianuarie de 1920 (1336) de ani, a dezvoltat și a proclamat de Camera Deputaților în Constantinopol otomană și comunicate de presă și a tuturor statelor.

Grani
ța de nord-est a Turciei este definit de: o linie care începe de la satul de Sarp de la Marea Neagră, trece prin munte Hedismta, linia munților bazinelor hidrografice Shavsheti Mountain Cannes-Dag, urmează întotdeauna la granița administrativă de nord a Ardahan și Kars sangeacuri - talvegul râului Arpa -TEA și Aras la gura Karasu de Jos (descrierea detaliată a limitelor și problemele legate de acesta sunt definite în anexa I (A) și pe harta de insotire, semnat de ambele părți contractante).

Articolul II

Turcia este de acord să cedeze în Georgia suzeranitatea peste portul Batumi
și teritoriul de la nord de granița menționată în primul articol din prezentul tratat, care a făcut parte din Districtul Batumi, cu condiția ca

1) Popula
ția teritoriilor menționate în prezentul articol, se vor bucura de o autonomie administrativă locală larg, ca fiecare comunitate drepturile culturale și religioase, iar publicul va fi în măsură să stabilească legea din țara corespunzătoare dorințelor sale.

2) Turcia vor fi oferite tranzitul liber al tuturor bunurilor. trimis în Turcia sau din ea, prin portul Batumi, fără taxe vamale, comise fără nici o întârziere
și fără a impune-le ce altceva taxe, cu furnizarea de dreptul de a utiliza portul turc de Batumi, fără încărcare pentru taxele speciale.

Articolul III

Cele două păr
ți contractante convin ca regiunea Nahicevan în limitele specificate în anexa I (C) din tratat, constituie un teritoriu autonom sub protecția Azerbaidjan, cu condiția ca Azerbaidjanul nu va ceda acest protectorat unui stat terț.

În imaginea zonei triunghi teritoriului Nakhichevan închis în partea de est între talvegul Arax, în vest de o linie care trece prin muntii Dagny (3829) - Velidag (4121) - Bagarzik (6587) - Mountain Kemurlyu Dagh (6930), linia de separa
ție a teritoriului a declarat, pornind de la munte Kemurlyu Dagh (6930), care trece prin muntele Serai Bulak (8071) - stație Ararat și se termină la intersecția cu Karasu Araks, va fi stabilită de către Comisie, format din delegați din Turcia, Azerbaidjan și Armenia.

Articolul IV

Cele două păr
ți contractante, menționând contactul dintre mișcarea națională și de eliberare a popoarelor din Est și lupta oamenilor muncii din Rusia pentru o nouă ordine socială, recunosc implicit dreptul acestor popoare la libertate și independență, precum și la fel de dreptul lor de a alege forma de guvernare, în funcție de dorințele lor.

Articolul V

Pentru a asigura deschiderea Strâmtorilor
și trecerea liberă a navelor comerciale din toate neamurile, ambele părți contractante sunt de acord să prezinte elaborarea definitivă a statutului internațional al Mării Negre și Strâmtoarea Conferința viitoare delegații statelor de coastă, cu condiția că, dacă deciziile nu au ajuns atenteze la suveranitatea Turciei, precum și securitatea Turciei și capitalul său de la Constantinopol.

Articolul VI

Cele două păr
ți contractante recunosc că toate tratatele încheiate până în prezent între cele două țări nu corespunde intereselor reciproce. Prin urmare, sunt de acord să recunoască aceste contracte reziliate și neavenite.

Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică declară, în special, pe care le consideră Turcia să-l elibereze de bani sau alte obliga
ții în baza instrumentelor internaționale încheiate anterior între Turcia și guvernul țarist.

Articolul VII

Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică, recunoscând capitula
țiile incompatibile cu dezvoltarea națională liberă a tuturor țărilor, precum și punerea în aplicare deplină a drepturilor sale suverane, considera ca nul și pune capăt drepturile și acțiunile care au nici o legătură cu acest regim.

Articolul VIII

Cele două păr
ți contractante se angajează pentru a preveni formarea sau prezența pe teritoriul său a organizațiilor sau grupurilor care solicită rolul guvernului de o altă țară, sau o parte a teritoriului său, precum și grupurile de gazdă cu scopul de a lupta împotriva unui alt stat. Rusia și Turcia își asumă aceeași obligație în ceea ce privește republici sovietice din Caucaz, cu condiția de reciprocitate.

Se în
țelege clar că pe teritoriul turc menționat mai sus în prezentul articol este teritoriul aflat sub administrația civilă și militară directă a Guvernului Adunării Naționale a Turciei.

Articolul IX

Pentru a asigura continuitatea rela
țiilor dintre cele două țări, părțile contractante se angajează să adopte, de comun acord toate măsurile necesare pentru a menține și de a dezvolta cât mai repede posibil de cale ferată, telegraf și alte mijloace de comunicare, precum și pentru a asigura libera circulație a persoanelor și bunurilor între cele două țări, fără nici o întârzieri.

Cu toate acestea, este recunoscut faptul că în ceea ce prive
ște mișcarea, intrarea și plecarea de călători și mărfuri vor fi aplicate pe deplin stabilit în fiecare țară, în acest sens normele.

Articolul X

Resortisan
ții ambelor părți contractante pe teritoriul de altă parte, vor fi supuse toate drepturile și obligațiile care decurg din legislația țării în care își au reședința, cu excepția celor referitoare la apărarea națională, la care vor fi eliberate.

Aspecte legate de dreptul familiei, drepturi de mo
ștenire și de capacitatea cetățenilor de pe ambele maluri sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile prezentului articol. Acestea vor fi soluționate printr-un acord special.

Articolul XI

Ambele păr
ți contractante convin să aplice principiul tratamentului națiunii celei mai favorizate pentru resortisanții fiecărei părți contractante care au reședința pe teritoriul celeilalte părți.

Acest articol nu se aplică drepturilor cetă
țenilor Uniunii Republicilor Sovietice din Rusia, precum și a drepturilor statelor musulmane aliate cu Turcia.

Articolul XII

Fiecare rezident al teritoriului care a fost până în 1918 o parte din Rusia, ceea ce este guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică recunoa
ște care este acum sub suveranitatea Turciei în prezentul tratat, are dreptul de a părăsi Turcia liber, luând cu ei bunurile lor și a bunurilor lor sau costul lor. Același drept se extinde la locuitorii din teritoriul Batumi, pe suzeranitatea Turciei, în care prezentul acord oferă Georgia.

Articolul XIII

Rusia este de acord să fie repatria
ți în Turcia, pe cheltuiala proprie până la granița de nord-est a Turciei, în termen de 3 luni pentru Rusia europeană și Caucaz, precum și termenul de 6 luni pentru partea asiatică a Rusiei, de la data semnării prezentului acord, toți prizonierii de război și prizonierilor civile ale turcilor, se află în Rusia.

Turcia î
și asumă același angajament de a prizonierilor de război ruși și prizonierilor civili care sunt încă în Turcia.

Detalii despre acest repatriere vor fi instalate o conven
ție specială, care ar trebui dezvoltat imediat după semnarea acestui acord.

Articolul XIV

Ambele păr
ți contractante convin, în viitorul apropiat să încheie o convenție consulară, precum și un acord care reglementează toate aspectele economice, financiare și de altă natură necesare pentru a stabili între cele două țări a relațiilor de prietenie menționate în introducerea la prezentul regulament.

Articolul XV

Rusia este de acord să ia în raport cu republicile transcaucaziene măsurile necesare pentru recunoa
șterea obligatorie a acestor republici în contractele care urmează să fie încheiate de aceștia cu Turcia, articolele din tratat care îi privesc în mod direct.

Articolul XVI

Prezentul acord este supus ratificării. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc în Kars în cel mai scurt timp posibil.

Prezentul tratat intră în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare, cu excep
ția st.XIII.

În martor de mai sus plenipoten
țiari menționate mai sus au semnat prezentul acord și aplicat sigiliile lor.

Adoptată în 2 exemplare din Moscova martie XVI 1920-primul an (a
șaptea mii trei sute treizeci).

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Fuad


ANEXA I (A)

Grani
ța de nord-est a Turciei se află în modul următor (în funcție de harta General Major rus, scara 1 / 210000-5 mile la inch):

Satul Sarp de la Marea Neagră - Goran Karan shalwar (5014) - Chorokh traversează partea de nord a satului B. Maradidn - trece la nord de satul Sabaur Hedismta Mountain (7052) - Muntele Kvakibe - pentru kavtareti sat - linia de demarca
ție Medzibna munte - Muntele Herat-kesun ( 6468) - pe linia bazinelor hidrografice a muntelui. Korda (7910) - a publicat pe creasta de vest Shavsheti la fosta graniță administrativă a fostului regiunii Artvin - care trece prin munți bazinelor hidrografice Shavsheti merge la Muntele râului Sarıçay (Kara Isale) (8478) - Pass Kviralsky - acolo se duce la fosta graniță administrativă a fostului cartier Ardahan la Mount Cannes-Dag - out, spre nord la munte Tlili (Grmany) (8357) - ca urmare a fost granița de Ardahan, merge la nord-est de satul Badel, râului ceai Posch și urmează râul spre sud la nord punct Village Cianci, lasă râu și de mers pe jos de-a lungul bazinelor hidrografice, intră în muntele Ayrilyan-Bashi (8512) - trece prin munți Kelly tapa (8463) și Harman-Tapa (9709) - a ajuns la munte Kasris seria (9681) - aici urmează râu Karzai-Meth-ceai de râul Kura - există talvegul râului Kura la un punct la est de sat Kartanakev, care pleacă de la râul Kura, care trece prin bazinul de pe Muntele Kara-Oglu (7259) - de acolo, împărțirea în două părți lacului Hazapin merge la o înălțime de 7580, și de acolo la muntele Gekdag (9152) - Uch-Tapalyar (9783) - Taya-Kala (9716) - primele 9065, care lasă fostul frontiera de district Ardahan și trece prin munții din Bol. Oh Baba (9973) - 8828 (8827) - 7602 - trecerea la est de satul Ibish, ajunge la o înălțime de 7518 și apoi la Muntele Kizil-das (7439) (7490) - das Village New Dogwood (Knzil DAS) - trecerea la vest de Kara-Mamed, are vedere la râu Dzhamushbu ceai (situat la est de satele Delaware, și B. Kmly Tihnis) - prin sate și Vartanly Bash Shuragel, după râul a spus, la râu Arpa Chai la nord Cala - acolo, în urma de-a lungul talvegul Arpa-Chai, merge la râu. Arak - urmează talvegul Araks la confluența Karasu de Jos.

(NB. Desigur, limita ar trebui să fie de-a lungul liniilor de bazinele de altitudinile mai sus).

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Fuad

ANEXA I (B)

Având în vedere faptul că linia de frontieră, astfel cum se specifică în anexa I (A) sunt thalwegs râuri Arpa Chai
și Araxes, Guvernul Marii Adunări Naționale se angajează blocuri de resort otdvinut la o distanță de opt kilometri de cale ferată Alexandropol -Erivan prezent în Inscriptie sa district ARPA-Chai și la o distanță de patru mile de la linia de cale ferată menționate mai sus aproape de Aras. Liniile care înconjoară domeniile de mai sus sunt enumerate mai jos pentru zona Arpa-chai la punctele A și secțiunea B I și zona Araks în secțiunea II.

I. Zona Arpa-chai

A) la sud-est de Vartanly - la est de Uzun Kilis - prin munte Bozyar (5096) - 5082-5047 - la est de Karmir Vank - Uch-tapa (5578) - la est de Araz-Oglu la est de Ani - ajunge Arpa Chai la vest de ENIC.

B) Frunze Arpa Chai la est de eleva
ție 5019 - merge direct la înălțimea 5481-4? mile est de Kızılkule - aproximativ o milă est de Bodzhaly - atunci râu ceai Digor - urmează de-a lungul acestui fluviu în satul Duz-Kechut merge direct la nord de ruinele Qarabagh, cu vedere la Arpa-Chai.

II.Zona Araks

O linie dreaptă între sat Kharaba Alican
și Suleiman (Diza).

În zonele marginita pe o parte a liniei de cale ferată Alexandroupolis - Erivan
și - pe de altă parte linii, situat la o distanta de opt și patru mile de deasupra liniei de cale ferată, Marea Adunare Națională nu se angajează să construiască orice fel au fost fortificatii (distanța linia Acesta se află în afara zonelor de mai sus) și nu le includ în forțele obișnuite. Cu toate acestea, acesta își păstrează dreptul de a avea zonele de trupele necesare pentru a menține ordinea, securitatea și nevoile administrative menționate mai sus.

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Faud

ANEXA I (C)

Teritoriul Nakhichevan

Sta
ția de Ararat Mountain Barn-Bulag (8071) - Kemurlyu Dagh (6839) (6930) - 3080, Sayat Dagh (7868) - Sat Kurt Coulagot (Kurten-Coulagot) - Gamesur Dagh (8160) - înălțimea de 8022 - Kyuki-Dag (10,282) și de Est, fosta graniță administrativă a Nakhchivan County.

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Faud

Arhive. pe arcada. Publ. în "Adunarea legalizare ..." № 73 12 decembrie, 1921 pp. 731-735.

Acordul ratificat de către Comitetul Executiv Central 20.07.1921,
Adunare Na
țională a Turciei - 7.31.1921.
Schimbul de ratificări a avut loc
09.22.1921 în Kars.


Documente de politică externă sovietică,
M. anul 1959. 597-604