miercuri, 14 octombrie 2015

O țară falsă plină de fals…

                                                      de Iacob Cazacu-Istrati
mi-a mai rămas o ultimă speranță – U N I R E A
          Mă bucur nespus, că am aterizat pe pământul natal, încă purtând numele de  Republica Moldova, dar indată ce am făcut contact cu viaţa socială, de toate zilele a scumpului plai mioritic, s-au spulberat toate bucuriile.
         Dacă m-a bucurat  aspectul Ghişinăului: străzile îngrijite, cutiile speciale pentru deşeuri, staţiile noi de oprire, apoi m-au uimit oamenii, mai cu seamă acei, care au datoria, menirea profesională de menţinere a ordinii,  care nici pe departe nu corespunde realităţii- am observat foarte mulţi poliţişti, care mergând pe stradă şi fumând, mai înjurau, meditând în glas, dumnezeu ştie despre ce şi aruncând „chiştoacele” de la ţigări „cu  zvârla” în plină stradă, sub picioarele trecătorilor...    Asta e cultura Basarabiei de azi. Culegem roadele cele sădite de anii sovietizării... şi după 20 de ani de „mare independenţă” împărţită în trei mişcări sociale, trei categorii:  unioniști, stataliști şi proruși. Și, dacă în Mioriţa străveche erau trei ciobănei: unul moldovan, unul ungurean şi unul muntean, apoi în noua „Mioriţă” unu-i moldovan, unu-i român şi unu-i rus... Spre rușinea noastră  aceasta este greșeala  conducerii așa numite RM, fiindcă nu avem nimic național în afară de limbă și alfabet. În rest e fals totul: și drapel, și stemă și imn...   ca și ”republicile” create de Kremlin: republica moldova; republica transnistreană; republica găgăuz yeri... restul este internaţionalism, mai puternic leninist...
      Păi, cum să nu-ţi faci o astfel de impresie (dar oare numai impresie?) când limba de stat te întâlneşte numai...în aeroport (de ochii lumii?). În rest e limba rusă...Cu toate că dl. Dorin Chirtoacă le-a ordonat taxatorilor în troleibuse să vorbească în limba de stat, în marea majoritate vorbesc ursuleşte...nemaivorbind de Piaţa Centrală...unde unii din principiu nu vor să vorbească în limba de stat...
          Piața Marii Adunări Naționale este plină de corturi ale ”dodoniștilor renatiști”, puțini de ai Platformei DA: toți marionete... De ce în PMAN?! Sfânta Piață a Marii Adunări Naționale e pentru a petrece adunări NAȚIONALE!!! NAȚIONALE!!! Ce caută acolo alte naționalități vrajmașe nouă, ridicate, îndreptate spre a da o lovitură statului, să răstoarne Guvernul și Parlamentul?  Numai poporul nostru român basarabean are dreptul de a se aduna în majoritate în PMAN și a hotărâ probleme de importanță strategică majoră națională!    
         Da, românul moldovean, care are o răbdare colosală a tăcut până acum: 200 de ani a tăcut sub imperiul ruso-sovietic, care l-au umilit, l-au furat, l-au hărțuit și împărțit cum au dorit-o ei, dar și 25 de ani și mai strașnici, că duc în spate jugul lor propriu, pe care l-au născut și crescut, l-au ales cu mintea lor …cea de pe urmă!
          Ceea ce se petrece astăzi în Piață nu e începutul… Începutul este de atunci de când s-a terinat cu primul Parlament…de pe când Roșca era maimuță și…, dar am mai spus-o nu o data: acesta este un scenario bine gândit, perfectat la 2009 și încă de pe atunci am atenționat că spre asta mergem, că la aceasta vom ajunge, dacă nu facem Unire cu Țara, fiindcă după mine  aceste acțiuni sunt parte a aceluiași plan- scenario - strategic de lungă durată a foștilor conducători de stat ”unioniști sovietici” Lucinschi-Voronin, ca pe orice căi și cu toate mijloacele posibile să reconstruiască statul nou unional în hotarele vechi…  Așa face azi și Putin, dar… lumea e alta, e târziu. Dacă nu erau deschise porțile  frontierelor de către M.Gorbacev atunci, în 1990, poate și era  de acum reconstruit un nou stat neosovieticus, dar așa libertatea dăruită de Gorbacev i-a înnebunit pe oamenii din fostele republici sovietice și au umplut continentele lumii libere… și gata. N-au mai dorit să fie vasalii cuiva nici până astăzi.
       Dar… ei, elita neocomunistă de azi au urmat cursul  acestui scenario, zic,   pregatit demult și nu fără  participarea directă a unor conducători de ieri și azi, ca Lupu, Diacov, Voronin, Dodon, Filat s-au indirectă a lui Ghimpu...  S-a jucat cu spiritele cetățenilor deosebit de frumos, cu a toată populația, și unioniști, și stataliști și kremliniști...Totul a decurs ca în filme. Poftim, acum avem toată populația Moldovei  basarabene nemultulțumită de guvernare, toate păturile sociale. Acum depinde care-i acela, liderul după care va porni cârdul...- unirea cu  Ro...sau cu Ru... Totuși, sunt puternici, au fost instruiți în școli comuniste, comsomoliste, dar sunt marionete și ei în mâinile cuiva... E mult și greu de lămurit oamenilor despre adevăratele  scopuri ale oligarhilor mondiali, grupării mondiale de conducere...despre lupta de a crea cele patru centre mondiale, regiuni unionale, apoi din patru-două...și...în sfârșit Dominația Mondială a Guvernului Banchir, care deține tot sistemul bancar al lumii. Dominația Luciferului. Pentru aceasta e necesar de a duce lumea la haos, la dezbinare, ca mai apoi să fie supusă ușor. Noi nu trebuie să permitem acest lucru, ci să ne unim cu Patria romană și cu celelalte teritorii acaparate de streini în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și să facem un zid în calea experimentelor mondiale, în cazul de față în calea constructiei unei lumi noi, Noii Ordine Mondiale, Nou Communism utopic Mondial! (Despre Noua Ordine Mondială vă voi povesti în alt număr al săptămânalului.)
Ce e  de făcut  azi?
Urgent:
1.       De reîntors în Aparatul Guvernului la locurile lor pe acele două persoane profesioniste, care au fost umilite, înjosite și demisionate forțat V.Marinuță și Maia Sandu.
2.      Director al Băncii Naționale de ales (numit) de către Parlament (Președinte) Dr. Vasile Șoimaru
3.      În fruntea Guvernului să fie numit Dorin Chirtoacă și a începe reformele radicale în toate direcțiile  și domeniile: economic, social, politic, cultural...
Altfel putem pierde absolut totul...și să rămânem la covata spartă...dacă vor avea loc alegeri anticipate.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

SUA, UE, România

Generația părinților noștri a trăit cu speranța că vor veni americanii într-o zi. I-au așteptat până când s-au petrecut din lumea aceasta lăsându-ne nouă speranța lor ca moștenire.
Ce fel de americani au așteptat? Americani care să vină pentru a ne dezrobi de ocupația rusească și de comunismul inuman adus cu tancurile Moscovei.
Generația noastră a preluat ștafeta și a început să aștepte și să spere. Să-i aștepte și pe americani, dar și posibilitatea să ”iasă dincolo” în Occidentul împodobit, în visurile noastre, ca o vitrină în ajunul sărbătorilor.
În agitația anilor ’90-’91, visul american se manifesta prin strigătul mulțimilor pe străzile Bucureștiului: ”Cine-a stat cinci ani la ruși, nu gânește ca George Bush!”.
Apoi, odată cu ”ieșirile dincolo”, s-a văzut că visele sunt ceeace sunt, doar vise.
Americanii pragmatici tatonau, prin Bruce Jackson, situația din țările aflate la granițele fostului imperiu rus, iar europenii vestici, afară de piață de desfacere, nu vedeau cu ochi buni invaziile europenilor estici spre lumea lor. Granițele au rămas tot acolo, restricțiile au rămas bătute în cuie, mari semne de întrebare pluteau în aer, speranțele încă învolburau mințile.
În America, comunitățile de români au început să se agite pentru NATO.  A existat convingerea că atunci când spui NATO spui America. Câtă inocență.
NATO a însemnat cu adevărat America atâta timp cât a existat Pactul de la Varșovia și atâta timp cât Vestul avea nevoie de puterea Americii pentru a-i ține la respect pe ruși, așa cum au demonstrat-o și prin Planul Marshall și prin criza Berlinului de Vest încercuit de ruși.
Dar, odată cu dărâmarea zidului Berlinului, europenii vestici și-au zis că nu ”prea mai au nevoie” de America în Europa și că, cel puțin în NATO, pot să facă puțină frondă. Au ajuns astfel să se opună unei politici de apărare coerente comune. Și dovada acestei politici neloiale a Europei s-a văzut explicit în timpul războiului din Irak, când Germania, dar mai ales Franța au făcut front comun cu Rusia și China. Nu numai în Consiliul de Securitate, dar și fățiș, Germania și Franța întâlnindu-se la Sankt Petersburg și cochetând cu Vladimir Putin înființarea unei forțe militare comune ruso-europene.
Și totuși, datorită unei campanii naționale fără precedent care a cuprins atât întregul spectru politic românesc cât și societatea civilă din țară și din afara granițelor, mai ales a românilor din Statele Unite, NATO și-a întins umbrela și peste România, cu toată împotrivirea unei Rusii care-și vedea periclitată influența în fostele țări comuniste, pe care încă le vedea ca fiind coloniile sale de facto.
Fronda vest europenilor ne-a prins bine, deoarece autoritățile române au reușit să-i convingă pe americani să construiască baze americane, nu NATO, pe teritoriul românesc.
Dar, odată ce ”operația NATO” s-a încheiat și fundamentul pentru integrarea Europeană a fost consolidat, din România au început să fie trimise semnalele unei situații politice interne de o incoerență comparabilă doar cu cea a Ciadului din mijlocul Africii, în care Președintele și Primul-Ministru aflați într-un conflict deschis au dus țara la o situația de guvernare impredictibilă.
În aceste condiții, America și-a trimis în această margine de Europă ambasadori neprofesioniști, ambasadori fără o agendă și o misiune clară, persoane alese pe criterii strict politice. Rapoarte părtinitoare plecate de la Ambasadă au creat, fără îndoială, confuzie la Departamentul de Stat și în Congres, făcând ca situația să degenereze în așa măsură încât timp de doi ani, Statele Unite nici măcar nu au mai catadicsit să trimită un ambasador în România.
Pe de altă parte, Bucureștiul n-a fost capabil să numească un ambasador la Washington pentru a reprezenta țara și pentru a aduce clarificările necesare în diversele medii politice americane.
Poate de aceea, pozițiile și activitățile publice ale diverșilor funcționari diplomatici de la Ambasada Americii sau sosiți ad-hoc, au fost extrem de controversate și marcate de stângăcii.
Concomitent, pe diverse canale, propaganda Rusiei s-a întețit, reușind să creeze în rândul populației un curent anti-american.
Rezultanta a fost o alienare totală a populației care a văzut imixtiuni nepermise în politica internă a României și care, nu de puține ori și-a pus întrebarea: ”Oare pe acești americani i-au așteptat părinții noștri?”
Apoi, odată cucerită reduta Europei, mai mult din dorința UE de a se rotunji și a cuprinde o piață de desfacere cu mare potențial, dar și pentru a contracara influența unei Rusii în plin proces de regenerare, românii au dat de alte frustrări.
Într-adevăr, UE, dintr-o speranță a românilor, a început să calce pe urmele URSS-ului, prin măsuri antidemocratice, prin dictate și schimbări ale regulilor în timpul jocului, prin amenințări nepermise, mergând până la lichidarea prerogativelor de suveranitate ale țărilor membre. Germania a început din nou, ca întotdeauna în istorie, să impună Europei orice măsuri pe care le consideră că-i slujesc, cu prioritate, interesele naționale.
În plus, stăpânii de la Berlin și Bruxelles ”beneficiază” în Româniade o Administrație obedientă pentru care nu mai există interese și valori naționale, ci doar așa zise interese și valori ”europene”.
Astfel, în virtutea unui liberalism extremist, se interpretează forțat invazia islamică ca o necesitate pentru acordarea de ajutor umanitar și, sub forța amenințărilor, Bruxelles-ul impune schimbări demografice ale Europei și alterarea valorilor culturii europene.
Spre ce fel de Europa am visat să ne îndreptăm și în ce fel de Europă suntem obligați să ne pierdem ființa națională?
Cine-i de vină? Părerea mea într-un viitor articol despre ”Democrația autistă”.
Notă:
După editare și publicare, am aflat că dl. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene a dat cărțile pe față și a declarat că Europa trebuie să privească pragmatic relațiile cu Rusia și să se distanțeze de Statele Unite. Mai mult, din discuțiile dintre cei trei prieteni, Rusia, Franța Germania a rezultat necesitatea federalizării Ucrainei cu o influență și putere de decizie disproporționată pentru zonele din Estul Ucrainei. Sigur, UE va face cum consideră de cuviință. Întrebarea este dacă România va fi obligată ”din solidaritate europeană” să aibă relații pragmatice cu Rusia și să accepte deciziile Rusiei și Germaniei de federalizare a Basarabiei și de ”protejare a sensibilităților rusești” pe teritoriul de peste Prut.

Mircea Popescu
8 Octombrie 2015