sâmbătă, 29 iulie 2017

Petiție on-line: Dmitrii Rogozin, persona non-grata în Republica Moldova

Petiție on-line: Dmitrii Rogozin, persona non-grata în Republica Moldova
Pe site-ul petitieonline.com a apărut o declarație unde se cere ca vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, să fie numită persona non-grata în Republica Moldova. Semnatarii acestui apel, cheamă cetățenii de bună credință să susțină această petiție ca un demers moral contra „sponsorilor ai separatismului transnistrean”.
Inițiatorii acestui demers au enumerate și o serie de argumente în vederea susținerii petiției. Unul dintre el este acela că Dumitru Rogozin aparticipat, personal, la insurecția militară contra autorităților constituționale ale Republicii Moldova din 1992. „Acesta continuă să ameninţe în mod deschis şi obraznic cu razboi cetățenii Republicii Moldova, susținând militar şi politic regimul separatist de la Tiraspol”, se mai conține în declarație.
„Este momentul în care jumătățile de măsură ori neglijarea acestui demers cetățenesc va demonstra consecvența sau lipsa de consecvență a autorităților. Neglijarea petiției va însemna că autoritățile încuviințează actele lui”, adaugă inițiatorii petiției.
UNIMEDIA amintește că Rogozin a anunțat săptămâna trecută că urmează să vină în Republica Moldova  la bordul unui avion militar pentru a  participala aniversarea a 25 de ani de la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii pe Nistru. Ministrul de Externe  de la Chișinău, Andrei Galbur, a venit cu  un refuz  pentru ca delegația rusă să traverseze spațiul aerian al Republicii Moldova cu avioane militare și i-a sugerat să-și amâne vizita preconizată.
Chiar și așa, vicepremierul rus Dimitri Rogozin  a răspuns că vine la Chișinău, fiindcă a fost invitat de președintele Igor Dodon.

miercuri, 19 aprilie 2017

Rusia ne “oferă” Republica Moldova, „nemţii” de la Cotroceni vorbesc de două state româneşti

Pentru mulţi români care nu cunosc de fapt istoria relaţiilor româno-ruse de-a lungul veacurilor, nu numai invazia bolşevico-sovietică care are o altă natură etnică şi ideologică, pare incredibilă şi necredibilă invitaţia recentă a Rusiei ca România să se unească cu Republica Moldova. După ce în martie 2014, Vladimir Jirinovski, vicepreşedintele Dumei de stat de la Moscova a invitat România să preia Basarabia cu tot cu Bugeac şi Bucovina de nord pentru că sunt teritorii istorice româneşti, iată că oficialul rus revine cu o nouă invitaţie spre unire şi pentru cei grei de cap ca să înţeleagă un lucru clar: că sunt de la Bucureşti sau Chişinău. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!.” Declarația îi aparține lui Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, naționalist), și a fost făcută în timpul unui interviu pentru televiziunile ruse. Declarația politicianului rus este destul de surprinzătoare, mai ales pentru filorușii și rusofonii din Republica Moldova. De zeci de ani, prorușii din Republica Moldova au încercat să promoveze așa-numitul ‘curent moldovenist’, al cărui scop declarat este să altereze coeziunea culturală, lingvistică și spirituală dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului. Deşi Jirinovski e considerat un politician excentric, el e recunoscut ca vocea neoficală a lui Vladimir Putin, conform analiştilor. România e invitată să se unească cu Republica Moldova, deci teoria că ruşii se opun unirii cade. Cei care nu vor unirea României cu Moldova sunt locatarii „nemţi” de la Palatul Cotroceni şi unii cetăţeni străini din conducerea serviciilor secrete române. Klaus Iohannis a declarat în vizitele de la Cişişinău, Minsk sau Bruxelles că el vrea două state româneşti în 2018 integrate în UE, nu unirea României cu Moldova. Cei fără cultură, „spălaţii pe creier” sau analiştii plătiţi de serviciile secrete străine au lăudat iniţiativa lui Klaus Iohannis care nu vorbea de unirea românilor în 2018, ci de dezbinarea lor, în două state, la o sută de ani de la Marea Unire, fără să fie criticat de „analişti” pentru instigare împotriva siguranţei naţionale.
Poate ar trebui să se scrie într-o zi adevărata istorie a României şi atunci noi, românii, vom avea mari surprize istoriografice. Preşedintele sas Klaus Iohannis nu vrea unirea pentru că el continuă o veche politică anti-românească seculară a două mari puteri europene Austria şi Prusia, devenită apoi Germania. Cei mai mari duşmani ai marşului istoric al unităţii românilor în secolul XIX-lea, nu a fost Rusia cum fals se prezintă în istoriografie, ci puterile germanice Austria şi Prusia, secondate de Anglia şi Imperiul Otoman. Mişcarea separatistă şi anti-unionistă de la 1856 – 1859 – 1866 a fost creaţia Imperiului Habsburgic cu încuvinţarea Prusiei, Angliei şi Turciei. Niciodată Puterile Centrale germanice nu au dorit unirea Principatelor Române la 1859 şi au făcut tot posibilul care să le împiedice, ocupând militar Moldova şi Muntenia din 1853 până în 1857, plătind prin agenţi de influenţă întreaga mişcare politică antiunionistă şi separatistă, precum şi presa timpului, la fel ca astăzi. La 1878 Germania ne-a creat cele mai mari probleme în recunoaşterea independenţei de stat după un război care l-am câştigat cu armele şi moartea a 10 mii de ţărani dorobanţi. În 1914 Austria şi Germania era împotriva constituirii României Mari, făcându-l pe Carol I să militeze împotriva intereselor naţionale într-un război alături de Puterile Centrale. Pentru mine nu e o surpriză că Rusia ne oferă deschiderea politică a înfăptuirii naţionale. La fel a făcut-o în 1832 când prin regulamentele organice a fost de partea celor care au introdus un punct legislativ, pe viitor, pentru unirea Munteniei cu Moldova. După războiul Crimeii, la Conferinţa de Pace de la Paris, Rusia a susţinut alături de Franţa unirea Principatelor Române împotriva opoziţiei turbate a Austriei şi Turciei. Puţini ştiu că fără intevenţia dură a Moscovei şi Parisului primele alegeri trucate pentru Divanurile ad-hoc din Moldova de către Austria, care implantase separatişti şi reacţionari, nu se mai făcea unirea de la 1859. Fără alianţa cu Franţa, Anglia şi Rusia din primul război mondial nu exista 1 Decembrie 1918, iar în 1943, Rusia în Comisia Litvinov a susţinut revenirea Ardealului de nord la România, răpit cu binecuvântarea Germaniei în favoarea Ungariei, la 1940. Din păcate, la 1943 Anglia, SUA şi Franţa liberă au susţinut ideea ca Ardealul de nord să rămână la Ungaria sau cel mult să fie independent. Deci nu mă miră din punct de vedere istoric propunerile Moscovei, nu sunt o surpriză pentru mine. Preşedintele sas Klaus Iohannis prin susţinerea unei geopolitici „germaniste” de a exista două state româneşti integrate în UE, nu face decât să continue politica perfidă a Puterilor Centrale -„dezbină şi stăpâneşte” -de-a lungul ultimelor secole, ale Austriei şi Germaniei, împotriva unităţii şi unirii tuturor românilor. În anii 90 le-a reuşit Austriei şi Germaniei cu Iugolsavia, dezmembrând Serbia, sper ca românii să se deştepte şi să nu se lase păcăliţi de nemţi, ca în 30 august 1940.
Ionuţ Ţene

vineri, 24 martie 2017

Mesaj la aniversarea Unirii Basarabiei cu Romania

Pe data de 27 Martie 2017, va avea loc la Parlamentul Romaniei sarbatorirea aniversarii a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania.
Cu aceasta ocazie, voi citi un Mesaj care este în asentimentul și spiritul exprimat de români de pe continentul american, din Europa, din România, din Basarabia.
În aceeași zi, 27 Martie 2017, Mesajul va fi citit și la sărbătorirea aniversării Unirii Basarabiei care va avea loc la Ambasada României de la Luxembourg.
Astfel, in mod simbolic, dintr-un capat intr-altul al Europei se va exprima la unison o singura idee, aceea a sustinerii idealulului nostru national, idealul Reintregirii tării si a poporului roman.
Speram ca propunerile făcute in aceste document, sau măcar unele dintre acestea, să se regăsească într-o eventuală Rezoluție finală a acestei manifestări de suflet și simțire românească.

Mircea Popescu
   Bucuresti
(Tel: 076-054-2833)
22 Martie 2017

P.S. Mesajul, care este adresat si apartine intregii societati romanesti, poate fi (re)citit la adresa: (https://mipopescu.wordpress.com/6-basarabia/27-martie-2017/) si poate fi preluat, publicat sau citit in cadrul oricarei manifestari organizate de comunitatile romanesti pentru aniversarea acestui eveniment istoric al poporului nostru.

sâmbătă, 18 februarie 2017

Zina Greceanâi se împușcă

Alexandru Vakulovski // Zina Greceanâi se împușcă

Publicarea primei părți a raportului Kroll despre frauda bancară din R. Moldova a fost usturătoare pentru socialişti. Pentru că în lista beneficiarilor creditelor neperformante, cel mai adesea pierdute apoi prin firme offshore, se regăseau mai mulţi socialişti şi apropiaţi de-ai lor. Mai mult, Ilan Shor, cel care dirija frauda din postul de director al BEM, era un apropiat de-al lui Dodon şi i-a finanţat campaniile electorale. Dodon şi Greceanâi au zburat atunci imediat la Moscova, pentru „consultări”.
Iniţial credeam că declaraţiile socialiştilor anterioare publicării raportului Kroll ar fi fost doar o bravadă şi o gafă, pentru că au crezut că datele nu vor fi publice. Dar nu, socialiştii îi cred pe moldoveni idioţi cu memorie scurtă, că şi după consultările de atunci de la Moscova, continuă s-o facă pe haiducii cinstiţi şi aruncă mâţa moartă doar în ograda guvernării, ignorând putoarea mortăciunilor din propria curte. Pe lângă cadavrul BEM, la socialişti pute şi morga transferurilor prin firme offshore din Bahamas a banilor murdari ruseşti pentru campaniile electorale. Se pare că putoarea mortăciunilor le ia minţile, îi droghează. Şi Dodon continuă jocul prostesc şi populist legat de „referendumul întoarcerii miliardului de către popor” – nu-l costă nimic, dar nici nu poate face nimic, în afară de gargară, iar socialiştii îi ţin isonul.
Ieri, „proaspătul” preşedinte al socialiştilor, Zinaida Greceanâi a.k.a. Zina Karabenina a avut o conferinţă de presă legată şi de acest subiect. Are un tupeu incredibil: să ieşi în faţa poporului (hai să-i folosesc limbajul de lemn), după ce îl ameninţi cu ploaia de gloanţe, să vorbeşti de furtul miliardului când soţul tău este implicat direct. De unde-i vine acest tupeu? Păi eu cred că din încrederea nemărginită în prostia şi amnezia moldovenilor. Inclusiv ea e un exemplu al amneziei: sovieticii i-au dus familia în Siberia, dar ea acum e socialistă-slugă a Kremlinului, de ce n-ar face aşa toţi moldovenii?
Parţial, Zina Carabina are dreptate. Suntem ignoranţi, proşti şi amnezici. Aşa se explică victoria socialiştilor. Dar nu uită chiar toţi, nu se iartă chiar toate. De exemplu n-a reuşit să-l înfrângă pe Chirtoacă la primărie, deşi moldovenii se satură rapid de conducători – într-un mandat, nu în trei ca actualul primar.
Vorbind despre miliard, Zinaida Greceanâi se împuşcă, nimereşte ea sub „ploaia de gloanţe” cu care ne ameninţa după 7 aprilie. Ce să zic, timpul dinozaurilor în politica tâmpită a Moldovei a trecut. Drum bun!

Alexandru Vakulovski

joi, 9 februarie 2017

„SFATUL ŢĂRII-2” cere o expertiză internaţională pentru a stabili comportamentul deviant, ciudat și iresponsabil al lui Igor Dodon



        DECLARAȚIA  CONSILIULUI DIRECTOR AL „SFATULUI  ȚĂRII-2”

Scurta prezență a lui Igor Dodon în funcția de președinte al R. Moldova timp de nici două luni, este deja sinteza unui mult prea lung șir de deviații de comportament şi de tulburări de personalitate. Afirmațiile sale iresponsabile, pe care le schimbă de la un auditoriu la altul și de la o țară la alta, atitudinile și activitățile sale subversive și jignitoare la adresa unui popor care și-a pierdut fiii în războiul de pe Nistru, război organizat de forțele imperiale de la Kremlin și de cele separatiste de la Tiraspol, intențiile sale declarate public de a dezbina societatea  și de a lipsi cetățenii moldoveni de regimul privilegiat de vize care să le permită circulația liberă în țările Uniunii Europene, planurile de schimbare a vectorului european și de dezmembrare teritorială a R. Moldova – toate acestea oferă suficiente argumente și sunt o dovadă clară că pretinsul președinte al tuturor moldovenilor  reprezintă nu numai o problemă majoră, ci și un pericol uriaș pentru securitatea statului și a viitorului cetățenilor din R. Moldova.
Este evident, chiar de la începutul mandatului, că Igor Dodon se află într-o incapacitate totală de a reprezenta interesele naționale ale R. Moldova și ale cetățenilor ei, precum și că el manifestă o incompetență crasă și un infantilism politic incurabil în relațiile  cu țările străine. Servilismul său, în timpul vizitei la Moscova, l-a dezgustat până și pe președintele rus Vladimir Putin. Lipsit de orice responsabilitate pentru declarațiile și activitățile sale, Igor Dodon joacă jalnicul rol de marionetă a forțelor imperiale din Kremlin și asta nu o face pe banii segmentului din societate care l-a votat, ci pe banii tuturor moldovenilor, ai oamenilor pe care îi sfidează în loc să îi reprezinte. Dodon continuă să se dea în spectacol electoral în fiecare zi și incită cetățenii împotriva instituțiilor statului, a Constituției și a ordinii publice. 
Manifestând dispreț și ură față de propriul popor şi fiind o unealtă importantă a sistemului corupt şi oligarhic, Igor Dodon dezbină societatea pe criterii etnice, o împarte în tabere dușmănoase și o îndeamnă la confruntare, agresivitate și intoleranță față de instituțiile de bază ale statului, dând exemplu personal de sfidare a legilor și de subminare a Constituției. Deși Legea supremă îi interzice să reprezinte un partid sau o ideologie, chiar din primele zile de „şefie”, Igor Dodon a transformat Președinția R.Moldova într-o anexă a partidului socialiștilor, folosind astfel bugetul de stat de circa 20 de milioane de lei în favoarea propriei sale formaţiuni politice. Devine clar planul pretinsului preşedinte de a nu face nimic pentru republică, ci, contrar legislaţiei, de a beneficia gratis de televiziunile publice, de a folosi banii statului pentru a se prezenta pe sine ca „salvatorul naţiunii” şi de a menţine o neîntreruptă campanie electorală, astfel încât socialiştii să ocupe toate instituţiile statului în alegerile anticipate pe care se străduie să le provoace cu prețul destabilizării totale a situaţiei din republică. 
Iar şirul fărădelegilor şi abuzurilor comise de Igor Dodon, în cele câteva săptămâni de preşedinţie, ţine nu numai de Codul penal, ci şi de un comportament deviant, ciudat și iresponsabil a unui individ care îşi neagă constant propriile afirmaţii şi le schimbă de la o capitală vizitată la alta. Mai grav, în loc să readucă în bugetul public miliardul furat, așa cum a promis la alegeri, Dodon a pus pe umerii întregii populații încă șase miliarde de dolari, cheltuiți de regimul banditesc de la Tiraspol. E greu de imaginat că un om normal, care se declară președinte al tuturor cetățenilor, se duce la o bandă de criminali și depune flori la monumentele mercenarilor care au ucis copiii și feciorii R. Moldova. Un alt semn de anormalitate se manifestă în obsesiile bolnăvicioase ale lui Igor Dodon față de istoria, limba şi identitatea românească a moldovenilor, faţă de simbolurile naționale și statale consfinţite de Constituţie şi de Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991. 
În contextul faptelor şi abuzurilor enumerate, comise de numitul Igor Dodon doar în anul 2017, Consiliul Director al „Sfatului Țării-2” interpelează Parlamentul şi Guvernul, solicitând:
- Organizarea unei expertize internaționale pentru a determina comportamentul deviant, ciudat și iresponsabil a  pretinsului preşedinte al tuturor moldovenilor, Igor Dodon;
 - Interzicerea folosirii instituţiei prezidenţiale ca pe o filială a partidului socialiştilor;
 - Adaptarea la standarde moderne și cu revenirea la pragul de participare de peste 50% a Legii cu privire la referendum, prin care inițiativele populiste și manipulatoare, de dezbinare și învrăjbire a societății să fie excluse, împreună cu alte subiecte ce subminează integritatea teritorială, statul unitar, limba, istoria și identitatea consfințite de Declarația de Independență a R. Moldova;
 - În procesul optimizării structurilor de stat şi al economisirii banilor publici, să fie revăzut rolul şi locul Preşedinţiei, iar în contextul diminuării atribuțiilor instituției prezidențiale, bugetul de 20 de milioane de lei să fie redirecționat spre pensionari, urmând ca numărul actual de 83 de angajați ai președintelui să revină la 10-15, așa cum a fost la începuturi, în anul 1991;
- Să fie curmate intențiile de reparație a clădirii Președinției din bani furați, de structurile criminale sau de oligarhii autohtoni sau străini;
 - Instanțele abilitate ale statului să  manifeste voință și, conform Constituției, să-l oblige pe Igor Dodon să răspundă în fața combatanților care au apărat integritatea teritorială a R.Moldova, în fața copiilor și părinților care și-au pierdut fiii, tații și soții, în fața întregului popor care și-a apărat cu sângele și viața celor mai buni feciori, independența și libertatea.
                                   
CONSILIUL DIRECTOR AL „SFATULUI ŢĂRII-2”
 Chişinău, 7 februarie 2017

miercuri, 18 ianuarie 2017

Declarațiile lui Igor Dodon despre anularea Acordului de Asociere la UE, denunțate de politicieni din R. Moldova

Promisiunea făcută Kremlinului de președintele Republicii Moldova este o dovadă clară de trădare a interesului oamenilor acestei țări, a comentat pe Facebook liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, transmite miercuri Radio Chișinău. Maia Sandu spune că, la numeroasele întâlniri pe care le-a avut, nu a cunoscut niciun cetățean care să ceară anularea Acordului de Asociere cu UE. "Oamenii sunt îngrijorați de sărăcie, de corupție, de lipsa locurilor de muncă bine plătite, de pensiile mici", și tocmai la rezolvarea acestora ar trebui să lucreze președintele țării. Potrivit Maiei Sandu, Acordul de Asociere are deja numeroase efecte pozitive. Pe de altă parte, corupția, sărăcia, migrația au fost aici cu mult înainte de obținerea Acordului de Asociere, afirmă Maia Sandu.

Prim-ministrul moldovean Pavel Filip a reacționat miercuri, într-o declarație pentru agenția Associated Press, preluată de The New York Times, afirmând că executivul său "nu va accepta nicio intervenție" din partea lui Dodon într-o chestiune care nu intră în sfera atribuțiilor șefului statului. Constituția Republicii Moldova nu permite președintelui "să anunțe sau să ia astfel de decizii", a explicat Filip, conform declarației de presă. El a calificat afirmațiile lui Dodon ca fiind "retorică politică pură".
"Dimpotrivă, vom accelera punerea în aplicare a angajamentelor asumate. Acordul de Asociere (cu UE) face parte din programul nostru de guvernare, este unul dintre pilonii strategici ai țării... și vom face reforme și vom spori bunăstarea cetățenilor", a insistat Filip, care a denunțat și declarațiile lui Dodon potrivit cărora președintele prorus al R.Moldova este dispus să obțină pentru țara sa statut de observator în Uniunea Vamală Euroasiatică, dominată de Rusia. Filip, care a precizat că măsurile de îmbunătățire a relațiilor cu Moscova ar trebui să rămână "la un nivel bilateral", a atras atenția că președintele nu are autoritatea de a se pronunța pe această temă.
Într-un comunicat de presă, Partidul Democrat din Moldova (PDM) "se pronunță ferm pentru continuarea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană și susține că relația Moldova-UE trebuie să rămână axa fundamentală" a politicii externe a țării. "Partidul Democrat din Moldova este categoric împotriva poziției exprimate de președintele Igor Dodon privind anularea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Vom neutraliza politic orice încercare de a anula acest Acord", se menționează în comunicatul PDM, care apreciază totodată că relația bilaterală cu Rusia "este foarte importantă" pentru Republica Moldova. "În ceea ce privește declarațiile făcute de președintele Moldovei la Moscova, PDM consideră că nimeni nu ar trebui să expună viziuni personale de politică externă în cadrul unor vizite oficiale în străinătate. Politica externă a Republicii Moldova se stabilește la Chișinău și se aplică în mod uniform peste hotare", se mai menționează în comunicatul PDM.
PDM consideră totodată că inițiativa președintelui Igor Dodon privind semnarea unui memorandum cu Uniunea Eurasiatică este lipsită de putere juridică, deoarece nu există mecanisme reale pentru realizarea unui asemenea proiect de politică externă și nu există nici susținere socială sau politică în Republica Moldova. PDM anunță că "va utiliza toate pârghiile pentru a respinge un astfel de demers", despre care consideră că "va rămâne la nivel de intenție politică".
Referitor la subiectul federalizării țării, idee promovată de socialiști și președintele Igor Dodon, PDM consideră că aceasta nu este o soluție care să contribuie la reîntregirea țării, ci mai degrabă deschide un drum larg spre divizarea ei. Este o abordare care poate tensiona și duce pe o direcție greșită și periculoasă procesul de negociere, consideră PDM, care anunță că, în soluționarea conflictului transnistrean, va milita pentru continuarea dialogului în formatul 5 + 2, unde să fie identificate soluții în mod transparent.
Pe de altă parte, Deschide.md scrie că atât coaliția majoritară, cât și opoziția de dreapta din Parlamentul de la Chișinău susțin că declarațiile lui Dodon contravin intereselor cetățenilor și consideră că promisiunile cu privire la anularea Acordului de Asociere cu UE nu vor putea fi realizate și vor rămâne doar la nivel declarativ.
Deputatul Platformei Social-Democrate Sergiu Stati, vicepreședinte al Comisiei de politică externă și integrare europeană, a spus că declarațiile lui Dodon au fost făcute în exclusivitate pentru publicul rus. "Din punct de vedere al dreptului internațional, anularea Acordului de Asociere este practic imposibilă. Urmările acestui pas vor avea consecințe catastrofale atât politice, cât și economice. Se pare că aceste declarații au fost făcute pentru consumatorul rus, nu și pentru un specialist în domeniu", a declarat el.
Vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, susține că prin declarațiile făcute la Moscova, Igor Dodon a făcut un pas spre "capitulare în federalizarea Republicii Moldova". "(...) Igor Dodon, fâstâcit în fața țarului Rusiei, după ce a spus 'conflictul transnistrean' a corectat imediat în 'întrebarea transnistreană', folosind astfel, în premieră, o formulă nouă, mai mult decât neutră, incoloră, inodoră și insipidă, o formulă convenabilă doar Federației Ruse, formulă care riscăm să fie cheia capitulării în federalizare a Republicii Moldova (...), stăvilar în cale integrării europene a statului nostru și barieră sigură în calea unirii noastre cu România. Nu, tovarășe-domn președinte, n-o să vă meargă", a scris Munteanu pe pagina sa de Facebook.
Colegul de partid al liberalului, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Roman Boțan, consideră că declarațiile șefului statului vin în contradicție cu interesele cetățenilor. "El a uitat că Republica Moldova este stat asociat cu Uniunea Europeană. Direcția de dezvoltare a Republicii Moldova a fost aleasă de cetățenii țării în cadrul scrutinului parlamentar", a declarat el pentru Deschide.MD.

luni, 9 ianuarie 2017

DIN CIOBURI SĂ RECLĂDIM O NOUĂ DREAPTĂ - Valeriu Dulgheru

DIN CIOBURI SĂ RECLĂDIM O NOUĂ DREAPTĂ

„...Mai întâi de toate să ştiţi că fără unire nu vom dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal... Să staţi cu mare putere de strajă intereselor naţionale. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru. Să nu uităm norodul, ţărănimea care a suferit atâtea până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum noi nu putem face nimic fără el...”.           (A. Mateevici).

Într-adevăr, fără unire nu putem dobândi nimic. Am demonstrat acest lucru şi în ultimele alegeri prezidenţiale. Dacă am fi fost uniţi, dacă nu ne-am fi avântat de unii singuri ca Ion Soltâs cu pieptul gol asupra ambrazurii, dacă nu am fi lăsat „ţărănimea, care a suferit atâtea până acum” neiluminată şi mulţi alţi „dacă”, am fi evitat această ruşine naţională (aţi observat cum acest baistruc socialist Batrâncea l-a apostrofat pe M. Ghimpu (dar prin el pe noi toţi unioniştii!) în parlament: „Mai tăceţi acolo voi, care sunteţi mai puţin de 2%”), am fi câştigat alegerile prezidenţiale ca un prim pas spre realizarea acestui minunat vis de Reunire. Unii unionişti de vârstă mai înaintată au pierdut speranţa că vor vedea şi ei acest strălucit moment. Ei, care se află pe baricade de aproape 30 de ani, nu merită acest lucru. Pe fundalul prostiei noastre kremlinezii jubilează. „Preşedintele nou Igor’ Nicolaevici Dodon într-o săptămână a făcut cât n-a făcut vechiul preşedinte” trâmbiţează televiziunile lui Dodon (în porcăriile făcute cu atâta grabă (de parcă nu ar avea înainte tocmai 4 ani. Dar poate simte că nu-i va avea!) de Dodon este şi partea bună. Poate acest duş rece îi va trezi pe cei mulţi care încă dormitează). Au dreptate. Noul preşedinte, această ruşine naţională, chiar în prima zi a făcut atâtea prostii câte n-a făcut fostul preşedinte pe durata întregului mandat: a înlocuit limba română cu limba moldovenească (m-a impresionat reacţia unui internaut: „Ba , Toromacule! Îţi închipui în ce situaţie proastă o pui pe mamă-ta?! Profesoara de limbă romană, care n-a putut să-ţi bage în capul tău prost ce limbă vorbeşti?!”. S-au pe copiii săi, elevi ai celui mai românesc liceu!); a scos steagul Uniunii Europene de pe edificiul preşedinţiei (de ce tace Plahotniuc, fără de care nimic nu se face în SRL-ul lor. Doar doreşte în continuare să mulgă vaca europeană fiindcă cea rusească este stearpă de mai multă vreme. Nici măcar această aşchie de aşa numit popor transnistrean nu o mai poate întreţine!); l-a demis (în sfârşit. Cu acţiunile sale îndrăzneţe pro-NATO şi proNaţionale le stătea ca un os în gât ruşilor); a semnat ordinul de retragere a cetăţeniei ex-preşedintelui României T. Băsescu (Dodon consideră că prin acest act a dat o lovitură unionismului! Să nu uităm şi reacţia bolnăvicioasă a lui Ghimpu la o declaraţie a lui Băsescu!); a înaintat o iniţiativă legislativă de anulare a Legii privind punerea întoarcerii miliardului furat pe umerii cetăţenilor. Referitor la ultima acţiune, este una populistă. E uşor a sta în palatul tău şi să scrii iniţiative legislative, mult mai greu e să le realizezi atunci când există o rezistenţă majoră din partea celor care nu doresc să întoarcă ceea ce au furat, atunci când singur nu doreşti acest lucru fiindcă nu doresc apropiaţii tăi). Dar oricum această acţiune populistă prinde. Nerealizarea acestei măsuri o va pune pe seama guvernării, cu care este o apă şi un pământ.
Cel mai dureros este faptul că demiterea ministrului apărării A. Şalaru, prezentat ca un mare succes al lui Dodon, este „succesul” lui M. Ghimpu. Aţi observat cu câtă satisfacţie comenta Dodon faptul că la demis pe Şalaru în baza cererii lui Ghimpu. Să nu înţelegi că oricare ar fi motivele este absolut inadmisibil să lucrezi pentru tabăra adversă.
Încă nu era investit în postura de preşedinte dar Dodon declara că va fi preşedintele tuturor. Într-un fel nu ar fi fost nimic rău în asta. Cineva mi-a scris că nu contează de ce culoare e pisica numai şoareci să prindă. De acord însă să prindă şoareci nu doar să mimeze. Însă primele acţiuni ale lui Dodon în funcţia de preşedinte au spulberat  orice speranţe la o oarecare conciliere. De parca n-ar fi avut înainte 5 ani (dar poate simte că nu-i va avea!), chiar din prima zi de preşedinţie a făcut nişte acţiuni reprobabile, care nu-i fac faţă unui ditamai preşedinte: a scos steagul Uniunii Europene, pus alături de tricolor pe edificiul preşedinţiei (drept recunoştinţă şi a schimbat pe situl Preşedinţiei limba română cu limba moldovenească. Oare aceste acţiuni erau cele mai urgent de rezolvat în acest colţ de ţară atât de prost guvernat? Oare acesta să fie exemplu şi pentru miile de beneficiari a diverselor ajutoare din UE, care în semn de respect pentru aceasta, să scoată de pe edificiile renovate, reconstruite (şcoli, grădiniţe, centre de cultură ş.a.) steagul UE. Este cel puţin porceşte, calitate ce nu ne caracterizează ca naţiune.
Am ajuns să-l comparăm pe Dodon cu Voronin şi să găsim că Voronin era mai bun preşedinte. Oricum, Voronin l-a ajuns mintea să nu semneze planul Kozak de federalizare a Republicii. Acest kremlinez Dodon îl v-a semna. Este foarte clar şi după ultima întrevedere a lui Dodon cu Rogozin (chiar şi clima a fost împotriva lui Dodon în ziua investirii lui, Rogozin neputând să fie prezent din cauza ceţii. Totuşi pe la miezul nopţii a reuşit să aterizeze şi să se întrevadă cu Dodon, prezentându-i ultimele indicaţii ale stăpânului!). Din această dorinţă exagerată a lacheilor lui Dodon de a prezenta „succesele majore” obţinute doar într-o săptămână, mai aflăm unele informaţii, pe care Kremlinul, probabil, nu ar fi dorit să le cunoaştem: „Acum noul preşedinte al rmn formează guvernul, iar apoi se va întâlni cu Igor’  Nikolaevici să discute problemele economice cu care se confruntă…”. Observaţi cum Kremlinul doreşte să rezolve problemele Transnistriei (dar acum ele sunt mari: injecţiile financiare ale Rusiei s-au redus substanţial (din cauza crizei economice acute şi necesitatea susţinerii financiare a altei enclave incorporată - Crimeea Rusia intră tot mai mult în incapacitate de plată. Chiar şi mica Transnistrie a devenit o povară pentru bugetul ei extrem de găurit); blocada economică din partea Ucrainei) prin noi, să pună pe umerii noştri cele vreo 5 miliarde de dolari (datoria Tiraspolului faţă de Rusia: atunci când noi, cei din dreapta Nistrului strângeam cureaua pentru a face faţă greutăţilor economice, cei din partea stângă primeau pensii de vreo trei ori mai mari, consumau gaz, electricitate, plătind de vreo trei ori mai puţin ş.a.) pe lângă miliardul furat. Astfel Rusia, într-un mod ingenios, a inventat această formulă ca noi, pe banii noştri să scoatem din impas acest Kaliningrad al ei. Aceasta este misiunea calului troian Dodon – sa „reglementeze” diferendul transnistrean. „Cu mâna altuia şarpele din bortă să scoţi ai vrut şi pre mine cleşte împotriva jăraticului m-ai făcut” avea să constate cu mâhnire (cam întârziată!) marele nostru cărturar D. Cantemir despre aventura ţarului Petru I din 1711. Va fi în stare cândva acest kremlinez Dodon să recunoască că a fost folosit de ţarul Putin în lupta lui împotriva naţiunii sale?
Pe fostul preşedinte Voronin l-a dus capul să numească în una din funcţiile de consilieri o persoană din opoziţie (cel puţin aşa era privit S. Mocanu la moment). Dodon, vorbind de conciliere, de dorinţa lui de a deveni preşedinte al tuturor, s-a înconjurat cu persoane foarte controversate. Cât face haiducul I. Ceban, o persoană fidelă cu exces de zel a lui Dodon (după acest criteriu este foarte asemănător cu Borsetka lui Plahotniuc!). Ce o să-l sfătuiască acest Ce Gevara basarabean care nu se coboară de pe baricade şi nu ştim dacă se va coborî cândva. Cu ce îl va putea ajuta istoricul Popovici în rezolvarea diferendului pe probleme identitare care a împărţit societatea în două? Să se înţeleagă clar: nu-l văd pe V. Voronin aliat împotriva lui Dodon, care se exprimase alegoric: „Sukin syn no nash (pui de căţea dar e de-al nostru)”. Corb la corb nu-şi scoate ochii.
Este o realitate crudă şi nedreaptă, dar care ne-am făcut-o noi, cu mâinile noastre. Ce trebuie să facem ca să nu cădem în hăul din care nu vom mai putea ieşi? Să încetăm să tot călcăm pe greblă. Numai proştii insistă să tot calce pe greblă. Să fim atât de proşti când propriile greşeli nu ne învaţă nimic? 
Suntem apr. 40% de unionişti, dar poate mai mulţi dacă ar fi date publicităţii datele ultimului recensământ din 2014. Tărăgănarea se face probabil din cauza că rezultatele deranjează guvernarea plahotniucistă, acum şi dodonistă (poate sunt declaraţi prea mulţi români, prea mulţi vorbitori de limbă română!). De ce ne lăsăm călcaţi în picioare de nişte lichele, de nişte agramaţi cu colecţii de diplome universitare şi doctorate falsificate, dar cu elementara lipsă a celor şapte ani de acasă, a elementarului simţ al apartenenţei naţionale?.
Primesc multe mesaje, pătrunse de durere, de durerea neputinciunii în faţa porcăriilor dodoniste, în faţa celora care ne batjocoresc istoria, ne calcă în picioare demnitatea. „Isteria antiunionistă nu se va termina până când nu-i vom pune la respect pe acești țâncani nesimțiți”, vorba unui bun patriot. Dar cum să-i pui la respect dacă „unioniștii noștri, visători de idealuri, pașnici și smeriți, răzlețiţi, împarțiți pe partide politice și mai multe mișcări obștești nu prezintă o forță serioasă ca stârpească viperele”. De ce liderii partidelor (partiduţelor) de dreapta rămân surzi la aceste strigăte dureroase? Să fie atât de împietrită inima lor să nu simtă, să fie atât de înceţoşaţi ochii lor să nu vadă aceste lucruri, să fie atât de blocată raţiunea lor să nu înţeleagă un simplu lucru că suntem mulţi dar aşa cum suntem dezuniţi lichelele dodoniste îşi vor şterge picioarele de noi, ne vor pângări în continuare idealul nostru sfânt – idealul Reunirii. Cum să facem ca „din mai multe forţe slabe, dezbinate, să se poată forma un flux puternic şi bine orientat” spre realizarea Reîntregirii din 2018, atunci când doar pe extrema dreaptă avem vreo patru partiduţe slabe şi dezbinate? De ce nu facem nimic pentru a reconstitui din cioburi dreapta noastră răzleţită? Soluţia cea mai bună pentru dreapta liberală ar fi negocierea unui nou format şi crearea unui pol liberal din cioburile liberale existente. Dacă liderii partiduţelor liberale ar fi pătrunşi de pericolul major ce ne aşteaptă în 2018 (după ce preşedinţia a fost acaparată de partida filorusă – din prostia celor de pe centru – dreapta!) atunci ar purcede la coalizarea dreptei. Ţinând cont de trista realitate că actualii lideri ai partiduţelor liberale nu vor fi în stare să realizeze coalizarea forţelor (fiecare din ei se vede în fruntea noii formaţiuni!) varianta optimă ar fi ca dialogul să fie dus de persoane din eşalonul doi.
Îi port o deosebită stimă preşedintelui Mihai Ghimpu pentru ce a reuşit să facă pentru Mişcarea de Eliberare Naţională, pentru a ne simţi mai domni (mă refer la ordinele sale de preşedinte interimar de decretare a zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice, de neparticipare la paradele militare sovietice pe 9 mai, de constituire a unei comisii de apreciere a crimelor comuniste). Dar astăzi situaţia a ajuns la starea că mai departe nu se poate aşa. Cu regret în planul conducerii Partidului Liberal dl M. Ghimpu a cunoscut un insucces total. Un partid atât de promiţător prin a. 2007, cu care în plin dezmăţ comunist a fost câştigată importanta funcţie de primar general al Capitalei, la ce stare a ajuns astăzi. De câteva ori divizat (părăsirea aşchiei reformatorilor, apoi cea a Dreptei, acum şi A. Şalaru!), acum practic nu mai există. A urmat din păcate aceeaşi soartă ca a ppcd-ului. Graţie „conducerii judicioase a iudei Roşca” a tot căzut până a dispărut complet. Ultimul scandal intern probabil a pus capacul pe sicriul PL-ului, dacă nu vor fi luate nişte măsuri radicale de resuscitare.
Ascultam deunăzi cu stupoare reacţia bolnăvicioasă a lui M. Ghimpu la o declaraţie absolut nevinovată a ex preşedintelui Băsescu. Cu cât greu s-a format o generaţie activă de tineri patrioţi din mulţimea de tineri indiferenţi de soarta lor, apolitici, şi să ieşi cu ordine de a nu participa la manifestările prounioniste dacă nu sunt organizate de Partidul Liberal este chiar ieşit din comun. Ce facem acum, îi împărţim pe aceşti frumoşi, bravi tineri, îi închidem în ţarcuri partinice, şi nu le permitem să se manifeste cu toţii împreună? Este absolut contraproductiv nu doar în plan naţional ci chiar şi partinic, este în detrimentul cauzei naţionale, cauzei noastre comune. Trebuie să se recunoască ca şi participarea dlui M. Ghimpu (dar şi a altora de pe centru-dreapta) în primul tur de alegeri prezidenţiale a condus la aducerea lui Dodon în vârful puterii, este şi vina lor, pe care trebuie să şi-o asume.
Este absolut necesar în acest moment organizarea unei Mari Adunări Naţionale (spre acest lucru ne va provoca neapărat mai târziu Dodon când găinăriile lui vor atinge apogeul!, dar noi trebuie să anticipăm) de către toate partidele de pe centru-dreapta, la care să se adopte formarea unei singure formaţiuni de dreapta şi poate a unei alte singure formaţiuni de centru-dreapta). Este un îndemn către toţi liderii partidelor de dreapta: stimatul preşedinte PL dl M. Ghimpu (dar şi către D. Chirtoacă), stimată preşedinte PNL dna V. Pavlicenco, stimatul proaspăt senator (pentru ce îl felicităm!) preşedinte PLR dl I. Hadârcă, stimata preşedinte al partidului „Dreapta” dna A. Guţu, dar şi mult stimatul preşedinte al Partidului Ecologist dl Alecu Reniţă să se pătrundă de gravitatea momentului şi să purceadă de urgenţă la constituirea din aceste cioburi a unei formaţiuni de dreapta puternice, capabile să-i pună sârmă în botul godacului care tot râmă şi râmă la temelia existenţei noastre.
Este absolut necesară formarea unor grupuri de negocieri din reprezentanţi din eşalonul doi al acestor partide (primul eşalon a demonstrat de nenumărate ori că nu poate realiza coalizarea forţelor de dreapta!) care împreună cu un grup din personalităţi marcante ale societăţii civile, ale formaţiunilor social politice (Sfatul Şării, FDRM, Alianţa 2012, BUN), al organizaţiilor de tineret „Tinerii Moldovei”,Onoare, Demnitate şi Patrie”  să elaboreze strategia de reunificare a forţelor, să elaboreze modalitatea de constituire a unei singure formaţiuni politice de dreapta. La baza acestor negocieri trebuie să fie pus adevărul că niciunul din partidele existente nu este mai puternic, mai important decât celelalte (au demonstrat acest lucru şi în recentele alegeri). Această acţiune va fi ca o hârtie de turnesol: cei care vor refuza să participe la acest proces de consolidare vor trebui declaraţi deschis duşmani ai Reunificării dreptei. Soarta acestora va fi pecetluită. Alegătorul a demonstrat în repetate rânduri (chiar şi în alegerile prezidenţiale recente!) că nu-i vor urma pe cei care-i duc spre nicăieri, în hău. Numai împreună putem deveni o forţă de temut pentru Dodon care ne ameninţă cu lichidarea fizică, cu cei peste 100000 de adepţi care doar aşteaptă ordinul lui. Dl A. Şalaru, care a fost la începuturile Mişcării de Eliberare Naţională, poate pune umărul la cimentarea unei structuri liberale unificate. Dar şi dl Dorin Chirtoacă ar putea să se includă în acest proces. Dacă făcea acest lucru patru ani în urmă (atunci când grupul reformator în frunte cu dl Ion Hadârcă l-a propus la postul de preşedinte al partidului) ar fi fost varianta cea mai bună. Acum e o altă situaţie. Graţie unchiului său şi situaţia lui Dorin Chirtoacă nu este foarte bună. Imaginea lui de politician s-a cam erodat însă totuşi rămâne o soluţie.
Am mai avut astfel de situaţii. În a. 2000 în ajunul alegerilor parlamentare au fost făcute multe încercări de unificare a forţelor democratice. Din cauza rânzei moldoveneşti nu s-a reuşit, dăruindui astfel lui Voronin 28 de mandate (în mod direct Voronin câştigase doar jumătate din voturi (50.2% ca şi în alegerile din 2005 - 49.6%). Unificarea forţelor democrate totuşi a avut loc în a. 2002 prin formarea Partidului Liberal (altul decât al lui Ghimpu, de altfel fusese o construcţie slabă, fără fundament), dar trenul democraţilor trecuse. Voronin fusese deja împănat în fotoliul prezidenţial pe o perioadă de tocmai opt ani.
În final aşi veni cu crezul politic al academicianului Gheorghe Ghidirim, ex ministru în primul guvern democrat, un mare patriot: „Virusul insucceselor noastre din prezent e dezbinarea. Apoi trădarea; am avut în istorie aproape permanent parte de conducători turcofili, habsburgofili, rusofili, simţindu-ne mereu încolţiţi şi în parte pervertiţi de imperiile „limitrofe…Atâta timp cât cei ce constituie fruntea ţării vor fi aiurea risipiţi şi neuniţi în ideea progresului sociouman şi de neam, cât vor trage jeratic doar la turta lor, vom continua să fim restanţieri în istorie, ne vom bălăci la o margine a civilizaţiei, devenind un fel de boschetari ai Europei…Încă mai pâlpâie un dram de demnitate în feciorii şi fiicele acestui pământ. E trează speranţa revenirii la normalitate…Trebuie să ne unim în simţire şi gândire, căci numai prin unire vom fi o forţă, vom izbândi năzuinţele noastre de bine”. Este o constatare dureroasă dar realistă, nu fatalistă. Este observaţia unui om pătruns până-n măduva oaselor de spiritul şi crezul strămoşilor noştri, de dragostea pentru trecutul glorios al Neamului, cum nu-l au multe alte neamuri mici şi mari.
        Să Vă lumineze minţile Domnul în aceste sfinte zile stimaţi lideri ai partiduţelor de dreapta!

Valeriu Dulgheru