luni, 9 ianuarie 2017

DIN CIOBURI SĂ RECLĂDIM O NOUĂ DREAPTĂ - Valeriu Dulgheru

DIN CIOBURI SĂ RECLĂDIM O NOUĂ DREAPTĂ

„...Mai întâi de toate să ştiţi că fără unire nu vom dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal... Să staţi cu mare putere de strajă intereselor naţionale. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru. Să nu uităm norodul, ţărănimea care a suferit atâtea până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum noi nu putem face nimic fără el...”.           (A. Mateevici).

Într-adevăr, fără unire nu putem dobândi nimic. Am demonstrat acest lucru şi în ultimele alegeri prezidenţiale. Dacă am fi fost uniţi, dacă nu ne-am fi avântat de unii singuri ca Ion Soltâs cu pieptul gol asupra ambrazurii, dacă nu am fi lăsat „ţărănimea, care a suferit atâtea până acum” neiluminată şi mulţi alţi „dacă”, am fi evitat această ruşine naţională (aţi observat cum acest baistruc socialist Batrâncea l-a apostrofat pe M. Ghimpu (dar prin el pe noi toţi unioniştii!) în parlament: „Mai tăceţi acolo voi, care sunteţi mai puţin de 2%”), am fi câştigat alegerile prezidenţiale ca un prim pas spre realizarea acestui minunat vis de Reunire. Unii unionişti de vârstă mai înaintată au pierdut speranţa că vor vedea şi ei acest strălucit moment. Ei, care se află pe baricade de aproape 30 de ani, nu merită acest lucru. Pe fundalul prostiei noastre kremlinezii jubilează. „Preşedintele nou Igor’ Nicolaevici Dodon într-o săptămână a făcut cât n-a făcut vechiul preşedinte” trâmbiţează televiziunile lui Dodon (în porcăriile făcute cu atâta grabă (de parcă nu ar avea înainte tocmai 4 ani. Dar poate simte că nu-i va avea!) de Dodon este şi partea bună. Poate acest duş rece îi va trezi pe cei mulţi care încă dormitează). Au dreptate. Noul preşedinte, această ruşine naţională, chiar în prima zi a făcut atâtea prostii câte n-a făcut fostul preşedinte pe durata întregului mandat: a înlocuit limba română cu limba moldovenească (m-a impresionat reacţia unui internaut: „Ba , Toromacule! Îţi închipui în ce situaţie proastă o pui pe mamă-ta?! Profesoara de limbă romană, care n-a putut să-ţi bage în capul tău prost ce limbă vorbeşti?!”. S-au pe copiii săi, elevi ai celui mai românesc liceu!); a scos steagul Uniunii Europene de pe edificiul preşedinţiei (de ce tace Plahotniuc, fără de care nimic nu se face în SRL-ul lor. Doar doreşte în continuare să mulgă vaca europeană fiindcă cea rusească este stearpă de mai multă vreme. Nici măcar această aşchie de aşa numit popor transnistrean nu o mai poate întreţine!); l-a demis (în sfârşit. Cu acţiunile sale îndrăzneţe pro-NATO şi proNaţionale le stătea ca un os în gât ruşilor); a semnat ordinul de retragere a cetăţeniei ex-preşedintelui României T. Băsescu (Dodon consideră că prin acest act a dat o lovitură unionismului! Să nu uităm şi reacţia bolnăvicioasă a lui Ghimpu la o declaraţie a lui Băsescu!); a înaintat o iniţiativă legislativă de anulare a Legii privind punerea întoarcerii miliardului furat pe umerii cetăţenilor. Referitor la ultima acţiune, este una populistă. E uşor a sta în palatul tău şi să scrii iniţiative legislative, mult mai greu e să le realizezi atunci când există o rezistenţă majoră din partea celor care nu doresc să întoarcă ceea ce au furat, atunci când singur nu doreşti acest lucru fiindcă nu doresc apropiaţii tăi). Dar oricum această acţiune populistă prinde. Nerealizarea acestei măsuri o va pune pe seama guvernării, cu care este o apă şi un pământ.
Cel mai dureros este faptul că demiterea ministrului apărării A. Şalaru, prezentat ca un mare succes al lui Dodon, este „succesul” lui M. Ghimpu. Aţi observat cu câtă satisfacţie comenta Dodon faptul că la demis pe Şalaru în baza cererii lui Ghimpu. Să nu înţelegi că oricare ar fi motivele este absolut inadmisibil să lucrezi pentru tabăra adversă.
Încă nu era investit în postura de preşedinte dar Dodon declara că va fi preşedintele tuturor. Într-un fel nu ar fi fost nimic rău în asta. Cineva mi-a scris că nu contează de ce culoare e pisica numai şoareci să prindă. De acord însă să prindă şoareci nu doar să mimeze. Însă primele acţiuni ale lui Dodon în funcţia de preşedinte au spulberat  orice speranţe la o oarecare conciliere. De parca n-ar fi avut înainte 5 ani (dar poate simte că nu-i va avea!), chiar din prima zi de preşedinţie a făcut nişte acţiuni reprobabile, care nu-i fac faţă unui ditamai preşedinte: a scos steagul Uniunii Europene, pus alături de tricolor pe edificiul preşedinţiei (drept recunoştinţă şi a schimbat pe situl Preşedinţiei limba română cu limba moldovenească. Oare aceste acţiuni erau cele mai urgent de rezolvat în acest colţ de ţară atât de prost guvernat? Oare acesta să fie exemplu şi pentru miile de beneficiari a diverselor ajutoare din UE, care în semn de respect pentru aceasta, să scoată de pe edificiile renovate, reconstruite (şcoli, grădiniţe, centre de cultură ş.a.) steagul UE. Este cel puţin porceşte, calitate ce nu ne caracterizează ca naţiune.
Am ajuns să-l comparăm pe Dodon cu Voronin şi să găsim că Voronin era mai bun preşedinte. Oricum, Voronin l-a ajuns mintea să nu semneze planul Kozak de federalizare a Republicii. Acest kremlinez Dodon îl v-a semna. Este foarte clar şi după ultima întrevedere a lui Dodon cu Rogozin (chiar şi clima a fost împotriva lui Dodon în ziua investirii lui, Rogozin neputând să fie prezent din cauza ceţii. Totuşi pe la miezul nopţii a reuşit să aterizeze şi să se întrevadă cu Dodon, prezentându-i ultimele indicaţii ale stăpânului!). Din această dorinţă exagerată a lacheilor lui Dodon de a prezenta „succesele majore” obţinute doar într-o săptămână, mai aflăm unele informaţii, pe care Kremlinul, probabil, nu ar fi dorit să le cunoaştem: „Acum noul preşedinte al rmn formează guvernul, iar apoi se va întâlni cu Igor’  Nikolaevici să discute problemele economice cu care se confruntă…”. Observaţi cum Kremlinul doreşte să rezolve problemele Transnistriei (dar acum ele sunt mari: injecţiile financiare ale Rusiei s-au redus substanţial (din cauza crizei economice acute şi necesitatea susţinerii financiare a altei enclave incorporată - Crimeea Rusia intră tot mai mult în incapacitate de plată. Chiar şi mica Transnistrie a devenit o povară pentru bugetul ei extrem de găurit); blocada economică din partea Ucrainei) prin noi, să pună pe umerii noştri cele vreo 5 miliarde de dolari (datoria Tiraspolului faţă de Rusia: atunci când noi, cei din dreapta Nistrului strângeam cureaua pentru a face faţă greutăţilor economice, cei din partea stângă primeau pensii de vreo trei ori mai mari, consumau gaz, electricitate, plătind de vreo trei ori mai puţin ş.a.) pe lângă miliardul furat. Astfel Rusia, într-un mod ingenios, a inventat această formulă ca noi, pe banii noştri să scoatem din impas acest Kaliningrad al ei. Aceasta este misiunea calului troian Dodon – sa „reglementeze” diferendul transnistrean. „Cu mâna altuia şarpele din bortă să scoţi ai vrut şi pre mine cleşte împotriva jăraticului m-ai făcut” avea să constate cu mâhnire (cam întârziată!) marele nostru cărturar D. Cantemir despre aventura ţarului Petru I din 1711. Va fi în stare cândva acest kremlinez Dodon să recunoască că a fost folosit de ţarul Putin în lupta lui împotriva naţiunii sale?
Pe fostul preşedinte Voronin l-a dus capul să numească în una din funcţiile de consilieri o persoană din opoziţie (cel puţin aşa era privit S. Mocanu la moment). Dodon, vorbind de conciliere, de dorinţa lui de a deveni preşedinte al tuturor, s-a înconjurat cu persoane foarte controversate. Cât face haiducul I. Ceban, o persoană fidelă cu exces de zel a lui Dodon (după acest criteriu este foarte asemănător cu Borsetka lui Plahotniuc!). Ce o să-l sfătuiască acest Ce Gevara basarabean care nu se coboară de pe baricade şi nu ştim dacă se va coborî cândva. Cu ce îl va putea ajuta istoricul Popovici în rezolvarea diferendului pe probleme identitare care a împărţit societatea în două? Să se înţeleagă clar: nu-l văd pe V. Voronin aliat împotriva lui Dodon, care se exprimase alegoric: „Sukin syn no nash (pui de căţea dar e de-al nostru)”. Corb la corb nu-şi scoate ochii.
Este o realitate crudă şi nedreaptă, dar care ne-am făcut-o noi, cu mâinile noastre. Ce trebuie să facem ca să nu cădem în hăul din care nu vom mai putea ieşi? Să încetăm să tot călcăm pe greblă. Numai proştii insistă să tot calce pe greblă. Să fim atât de proşti când propriile greşeli nu ne învaţă nimic? 
Suntem apr. 40% de unionişti, dar poate mai mulţi dacă ar fi date publicităţii datele ultimului recensământ din 2014. Tărăgănarea se face probabil din cauza că rezultatele deranjează guvernarea plahotniucistă, acum şi dodonistă (poate sunt declaraţi prea mulţi români, prea mulţi vorbitori de limbă română!). De ce ne lăsăm călcaţi în picioare de nişte lichele, de nişte agramaţi cu colecţii de diplome universitare şi doctorate falsificate, dar cu elementara lipsă a celor şapte ani de acasă, a elementarului simţ al apartenenţei naţionale?.
Primesc multe mesaje, pătrunse de durere, de durerea neputinciunii în faţa porcăriilor dodoniste, în faţa celora care ne batjocoresc istoria, ne calcă în picioare demnitatea. „Isteria antiunionistă nu se va termina până când nu-i vom pune la respect pe acești țâncani nesimțiți”, vorba unui bun patriot. Dar cum să-i pui la respect dacă „unioniștii noștri, visători de idealuri, pașnici și smeriți, răzlețiţi, împarțiți pe partide politice și mai multe mișcări obștești nu prezintă o forță serioasă ca stârpească viperele”. De ce liderii partidelor (partiduţelor) de dreapta rămân surzi la aceste strigăte dureroase? Să fie atât de împietrită inima lor să nu simtă, să fie atât de înceţoşaţi ochii lor să nu vadă aceste lucruri, să fie atât de blocată raţiunea lor să nu înţeleagă un simplu lucru că suntem mulţi dar aşa cum suntem dezuniţi lichelele dodoniste îşi vor şterge picioarele de noi, ne vor pângări în continuare idealul nostru sfânt – idealul Reunirii. Cum să facem ca „din mai multe forţe slabe, dezbinate, să se poată forma un flux puternic şi bine orientat” spre realizarea Reîntregirii din 2018, atunci când doar pe extrema dreaptă avem vreo patru partiduţe slabe şi dezbinate? De ce nu facem nimic pentru a reconstitui din cioburi dreapta noastră răzleţită? Soluţia cea mai bună pentru dreapta liberală ar fi negocierea unui nou format şi crearea unui pol liberal din cioburile liberale existente. Dacă liderii partiduţelor liberale ar fi pătrunşi de pericolul major ce ne aşteaptă în 2018 (după ce preşedinţia a fost acaparată de partida filorusă – din prostia celor de pe centru – dreapta!) atunci ar purcede la coalizarea dreptei. Ţinând cont de trista realitate că actualii lideri ai partiduţelor liberale nu vor fi în stare să realizeze coalizarea forţelor (fiecare din ei se vede în fruntea noii formaţiuni!) varianta optimă ar fi ca dialogul să fie dus de persoane din eşalonul doi.
Îi port o deosebită stimă preşedintelui Mihai Ghimpu pentru ce a reuşit să facă pentru Mişcarea de Eliberare Naţională, pentru a ne simţi mai domni (mă refer la ordinele sale de preşedinte interimar de decretare a zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice, de neparticipare la paradele militare sovietice pe 9 mai, de constituire a unei comisii de apreciere a crimelor comuniste). Dar astăzi situaţia a ajuns la starea că mai departe nu se poate aşa. Cu regret în planul conducerii Partidului Liberal dl M. Ghimpu a cunoscut un insucces total. Un partid atât de promiţător prin a. 2007, cu care în plin dezmăţ comunist a fost câştigată importanta funcţie de primar general al Capitalei, la ce stare a ajuns astăzi. De câteva ori divizat (părăsirea aşchiei reformatorilor, apoi cea a Dreptei, acum şi A. Şalaru!), acum practic nu mai există. A urmat din păcate aceeaşi soartă ca a ppcd-ului. Graţie „conducerii judicioase a iudei Roşca” a tot căzut până a dispărut complet. Ultimul scandal intern probabil a pus capacul pe sicriul PL-ului, dacă nu vor fi luate nişte măsuri radicale de resuscitare.
Ascultam deunăzi cu stupoare reacţia bolnăvicioasă a lui M. Ghimpu la o declaraţie absolut nevinovată a ex preşedintelui Băsescu. Cu cât greu s-a format o generaţie activă de tineri patrioţi din mulţimea de tineri indiferenţi de soarta lor, apolitici, şi să ieşi cu ordine de a nu participa la manifestările prounioniste dacă nu sunt organizate de Partidul Liberal este chiar ieşit din comun. Ce facem acum, îi împărţim pe aceşti frumoşi, bravi tineri, îi închidem în ţarcuri partinice, şi nu le permitem să se manifeste cu toţii împreună? Este absolut contraproductiv nu doar în plan naţional ci chiar şi partinic, este în detrimentul cauzei naţionale, cauzei noastre comune. Trebuie să se recunoască ca şi participarea dlui M. Ghimpu (dar şi a altora de pe centru-dreapta) în primul tur de alegeri prezidenţiale a condus la aducerea lui Dodon în vârful puterii, este şi vina lor, pe care trebuie să şi-o asume.
Este absolut necesar în acest moment organizarea unei Mari Adunări Naţionale (spre acest lucru ne va provoca neapărat mai târziu Dodon când găinăriile lui vor atinge apogeul!, dar noi trebuie să anticipăm) de către toate partidele de pe centru-dreapta, la care să se adopte formarea unei singure formaţiuni de dreapta şi poate a unei alte singure formaţiuni de centru-dreapta). Este un îndemn către toţi liderii partidelor de dreapta: stimatul preşedinte PL dl M. Ghimpu (dar şi către D. Chirtoacă), stimată preşedinte PNL dna V. Pavlicenco, stimatul proaspăt senator (pentru ce îl felicităm!) preşedinte PLR dl I. Hadârcă, stimata preşedinte al partidului „Dreapta” dna A. Guţu, dar şi mult stimatul preşedinte al Partidului Ecologist dl Alecu Reniţă să se pătrundă de gravitatea momentului şi să purceadă de urgenţă la constituirea din aceste cioburi a unei formaţiuni de dreapta puternice, capabile să-i pună sârmă în botul godacului care tot râmă şi râmă la temelia existenţei noastre.
Este absolut necesară formarea unor grupuri de negocieri din reprezentanţi din eşalonul doi al acestor partide (primul eşalon a demonstrat de nenumărate ori că nu poate realiza coalizarea forţelor de dreapta!) care împreună cu un grup din personalităţi marcante ale societăţii civile, ale formaţiunilor social politice (Sfatul Şării, FDRM, Alianţa 2012, BUN), al organizaţiilor de tineret „Tinerii Moldovei”,Onoare, Demnitate şi Patrie”  să elaboreze strategia de reunificare a forţelor, să elaboreze modalitatea de constituire a unei singure formaţiuni politice de dreapta. La baza acestor negocieri trebuie să fie pus adevărul că niciunul din partidele existente nu este mai puternic, mai important decât celelalte (au demonstrat acest lucru şi în recentele alegeri). Această acţiune va fi ca o hârtie de turnesol: cei care vor refuza să participe la acest proces de consolidare vor trebui declaraţi deschis duşmani ai Reunificării dreptei. Soarta acestora va fi pecetluită. Alegătorul a demonstrat în repetate rânduri (chiar şi în alegerile prezidenţiale recente!) că nu-i vor urma pe cei care-i duc spre nicăieri, în hău. Numai împreună putem deveni o forţă de temut pentru Dodon care ne ameninţă cu lichidarea fizică, cu cei peste 100000 de adepţi care doar aşteaptă ordinul lui. Dl A. Şalaru, care a fost la începuturile Mişcării de Eliberare Naţională, poate pune umărul la cimentarea unei structuri liberale unificate. Dar şi dl Dorin Chirtoacă ar putea să se includă în acest proces. Dacă făcea acest lucru patru ani în urmă (atunci când grupul reformator în frunte cu dl Ion Hadârcă l-a propus la postul de preşedinte al partidului) ar fi fost varianta cea mai bună. Acum e o altă situaţie. Graţie unchiului său şi situaţia lui Dorin Chirtoacă nu este foarte bună. Imaginea lui de politician s-a cam erodat însă totuşi rămâne o soluţie.
Am mai avut astfel de situaţii. În a. 2000 în ajunul alegerilor parlamentare au fost făcute multe încercări de unificare a forţelor democratice. Din cauza rânzei moldoveneşti nu s-a reuşit, dăruindui astfel lui Voronin 28 de mandate (în mod direct Voronin câştigase doar jumătate din voturi (50.2% ca şi în alegerile din 2005 - 49.6%). Unificarea forţelor democrate totuşi a avut loc în a. 2002 prin formarea Partidului Liberal (altul decât al lui Ghimpu, de altfel fusese o construcţie slabă, fără fundament), dar trenul democraţilor trecuse. Voronin fusese deja împănat în fotoliul prezidenţial pe o perioadă de tocmai opt ani.
În final aşi veni cu crezul politic al academicianului Gheorghe Ghidirim, ex ministru în primul guvern democrat, un mare patriot: „Virusul insucceselor noastre din prezent e dezbinarea. Apoi trădarea; am avut în istorie aproape permanent parte de conducători turcofili, habsburgofili, rusofili, simţindu-ne mereu încolţiţi şi în parte pervertiţi de imperiile „limitrofe…Atâta timp cât cei ce constituie fruntea ţării vor fi aiurea risipiţi şi neuniţi în ideea progresului sociouman şi de neam, cât vor trage jeratic doar la turta lor, vom continua să fim restanţieri în istorie, ne vom bălăci la o margine a civilizaţiei, devenind un fel de boschetari ai Europei…Încă mai pâlpâie un dram de demnitate în feciorii şi fiicele acestui pământ. E trează speranţa revenirii la normalitate…Trebuie să ne unim în simţire şi gândire, căci numai prin unire vom fi o forţă, vom izbândi năzuinţele noastre de bine”. Este o constatare dureroasă dar realistă, nu fatalistă. Este observaţia unui om pătruns până-n măduva oaselor de spiritul şi crezul strămoşilor noştri, de dragostea pentru trecutul glorios al Neamului, cum nu-l au multe alte neamuri mici şi mari.
        Să Vă lumineze minţile Domnul în aceste sfinte zile stimaţi lideri ai partiduţelor de dreapta!

Valeriu Dulgheru