sâmbătă, 20 aprilie 2013

Comunicat al Consiliului Unirii

În şedinţa tradiţională de joi a Consiliului Unirii cei prezenţi s-au axat pe trei subiecte – analiza situaţiei politice şi imperativul unificării forţelor democratice româneşti; agenda de acţiuni pentru anul 2013; oportunităţile legate de modificarea sistemului electoral în R.Moldova. 
Membrii prezenţi s-au declarat dezamagiţi de evoluţiile politice din stinga Prutului, inclusiv de faptul că nu există mari motive pentru speranţe ca forţele parlamentare să se apropie de idealul unionist. Însă, urmînd exemplul din România, unde peste 600 de candidaţi la funcţii de înaltă demnitate publică de deputat şi senator au semnat Pactul pentru Basarabia, în esenţa unionist, la fel se va putea miza pe o reactive corespunzatoare în R.Moldova, deşi aici nu există libertatea de opinii şi pluralismul politic authentic, pentru a pleda fiecare pentru ce doreşte. 
În acest sens, modificarea sistemului electoral prin introducerea a 50 de circumscripţii uninominale ar putea servi drept un cadru propice pentru că cei mai curajosi unionişti să se înscrie în cursa electorală, ca să-şi facă mai ferm cunoscute poziţia şi convingerile. Consiliul Unirii va propune partidelor dispuse să accepte candidaţi unionişti persoane demne şi purtatoare sincere ale idealului naţional. 
În privinţa acţiunilor anvizajate ca posibile pentru anul 2013, sunt, în primul rînd, eforturi comune pentru a începe înălţarea Turnului Dezrobirii Basarabiei, lîngă Chişinău, cu ocazia eliberarii Basarabiei de sub ocupaţia bolşevică, la fel ca şi posibile acţiuni la frontieră de pe Prut, ca şi cenacluri ale Unirii, alte activităţi de sensibilizare a populaţiei asupra imperativului Unirii, ca singura metoda de salvare a populaţiei româneşti din stînga Prutului, cînd devine tot mai incertă probabilitatea integrării celui de-al doilea stat românesc în Europa în următorii 25 de ani. 
În şedinţa s-au discutat şi alte chestiuni şi au avut loc noi aderări la Consiliul Unirii, subliniindu-se că acţiunile preconizate sunt posibile dacă se va găsi sprijin material pentru efortul unioniştilor. 
Serviciul de presă al CU