marți, 19 iulie 2016

O veste minunată! Generalul Ion Costaș candidează la preșidenția României Mari!... Va începe la toamnă cu preșidenția Basarabiei, a Republicii Moldova!

 Așadar la toamnă, la sfârșit de octombrie, în Basarabia se vor ține alegeri prezidențiale, după o formulă nouă, cea corectă și firească: viitorul președinte va fi ales prin votul alegătorilor, al cetățenilor, nu prin votul partidelor, a o sută de politicieni, fie ei și parlamentari! Cu siguranță, parlamentarii de la Chișinău nu-s niște neica nimeni ca parlamentarii din actuala legislatură dâmbovițeană! Dar totuși! Oricât ar fi de buni, de dedicați binelui comunitar, național, ei nu sunt decât o sută unu, mari și lați! În cel mai rău caz, din cei o sută mai ușor găsești câteva zeci care să fie mai ușor de manipulat, de păcălit, de cumpărat decât câteva milioane de basarabeni!

Important este ca bravii noștri frați de peste Prut să aibă pe cine alege! Să aibă pe buletinele de vot o listă de candidați, nu glumă! Nu un alde Ponta, Johanis, Macovei, Udrea și celelalte fantoșe care au defilat pe scena bucureșteană în 2014!...

Cât am înțeles eu, frații noștri basarabeni vor avea însă din ce alege și culege! Nu vor trăi drama de a fi nevoiți să aleagă răul cel mai mic!...

Cât îi cunosc eu de aici, din București, pe câțiva posibili candidați deja anunțați, sunt toți oameni serioși, cărora le-ar sta bine și în biroul „oval” de la Cotroceni! Mult mai bine decât celor care l-au făcut de poveste după 1990...

Însă dintre toți acești onorabili candidați de la Chișinău, pentru mine, se detașează net cel pe care-l cunosc cel mai bine: generalul ION COSTAȘ!

Mai înainte de orice aș vrea să se confirme zvonul ajuns la București că sunt câteva entități politice de prima mână care l-au invitat de domnul general să candideze, oferindu-i sprijinul politic și logistic necesar. La aflarea acestui zvon m-am grăbit să-i scriu domnului general și să adaug și eu ce am putut pe lista argumentelor care pledează pentru acceptarea candidaturii! Mă rog la Dumnezeu ca numele generalului ION COSTAȘ să figureze pe lista candidaților. Domnule general ION COSTAȘ, sublocotenentul Ion Coja vă ordonă să candidați!...

Cât privește argumentele pe care le-am invocat către domnul general, acestea sunt argumente cu care mă voi adresa la vremea potrivită alegătorilor basarabeni!

Până atunci le fac cunoscut românașilor de pretutindeni vestea minunată că la toamnă sunt mari șanse ca românii – deocamdată cei din Basarabia, să-și aleagă președinte un român, un român de ispravă, așa cum la București nu ne-am învrednicit să alegem. Din patru președinți post-decembriști niciunul nu a fost român, nici unul nu a fost mai de Doamne, ajută! Niște răi și niște fameni!

Fraților! Se sparge ghinionul și vraja se rupe! Ieșim de sub blestem prin alegerea lui ION COSTAȘ! Dă, Doamne!

Ion Coja

marți, 28 iunie 2016

Iubim Basarabia

Ultima notă sovietică – Moscova, 28 iunie 1940
1.In decurs de 4 zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.
2.Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.
3.In decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă.


 
“Iubim Basarabia, pentru că suntem fiii ei.
O iubim pentru ca e pământ românesc.
Îi iubim pământul, fiindcă am crescu din vlaga lui şi ne-am jucat în ţărâna mănoaselor lui câmpii. Îi iubim livezile de pomi, fiindcă am crescut la umbra lor şi am gustat cu nesaţ din roadele lor. Îi iubim văile, fiindcă ne-am întărit plămânii cu aerul lor răcoros. Îi iubim dealurile, fiindcă din înălţimea lor i-am privit şi admirat întinsul necuprins de ochiul omenesc, prelungirea vechilor Carpaţi. Îi iubim mormintele, fiindcă în ele zac osemintele părinţilor noştri, zdrobite de robia stalinistă şi brejnevistă şi tot în ele sălăşluiesc moaştele eroilor dezrobitori. Îi iubim satele cu liniştea lor patriarhală, fiindcă în ele am înţeles rostul vieţii şi al lumii. Îi iubim bisericuţele îngrijite şi împodobite, fiindcă într-una din ele am fost primiţi din braţele bunicuţelor de ne-am încreştinat şi tot într-una dintre ele dorim să ne despărţim  de lume.
Mai presus de toate iubim pe fratele basarabean, înrobit de străini, dar neînstrăinat, bătut de cnut, dar nedoborât la pământ, ispitit să se vândă, dar rămas falnic ca stejarul la hotarul de răsărit. Îl iubim pe fratele basarabean, fiindcă-i os din oasele străbunilor noştri şi sânge din sângele nostru. Îl iubim, fiindcă a băut din cupa suferinţei, în scurgerea vremurilor, mai mult decât mintea omenească poate pricepe şi simţurile nu pot cuprinde. Îl iubim, fiindcă îşi iubeşte pământul, casa, limba, străbunii şi pe cei de-o credinţă şi de-un sânge cu el. Îl iubim, fiindcă niciodată n-am poposit în casa lui fără să ne aşeze în capul mesei şi să ne ospăteze din roadele muncii. Îl iubim, fiindcă iubeşte pământul şi-l munceşte fără ca să ştie ce-i odihna şi uneori chiar hrana îndestulată.”

Iubim Basarabia
Au murit cu gândul şi dorul de Basarabia
Autor Preot Vasile Ţepordei

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Dorul&optiune=Basarabia


Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea spirituală a Românilor de pretutindeni

luni, 7 martie 2016

UNIREA NAȚIONALĂ

Problema Reîntregirii ne frământă în cel mai mare grad deoarece este vorba, astăzi mai mult decât oricând, de supraviețiurea, nu numai a unui teritoriu natural și istoric românesc dar și a unei mari părți de populație românească.
Omenirea trece prin mari provocări și din Est, și din Sud, și din Vest care pot modifica decisiv și spațiul nostru istoric de formare și dezvoltare.
Atât România cât și Basarabia sunt supuse unor presiuni și încercări care atentează la valorile noastre comune naționale, culturale, tradiționale. Practic, spațiul nostru cultural este asediat din toate părțile.
Mai mult, invazia Europei de către valuri nesfârșite de populații din spații culturale diferite, dar mai ales ostile culturii și valorilor europene, are ca repercusiune directă chiar atentatul la ființa națională a diferitelor țări.
Fiind un fenomen care afectează trei continente: Asia, Africa, Europa, aceasta este o criză mondială, nu doar europeană cum afirmă birocrații și politicienii români și europeni care încearcă să eludeze adevărul. În consecință, devine, sau trebuie să devină o problemă a întregii comunități internaționale, iar gestionarea sa să cadă în sarcina ONU.
Revenind la țara noastră, rezultatele acceptării de implantări a unor populații străine, în contradicție cu însăși prevederile Constituției României, vor fi modificarea structurii demografice a populației, alterarea valorilor naționale și amplificarea problemelor sociale rezultate din cheltuielile necesare procesului de integrare, practic prin reducerea nivelului general de trai.
Pornind de la această scurtă analiză a realităților politice cu care ne confruntăm, rezultă  că România trebuie să aibă posibilitatea să reziste acestor încercări pentru a-și prezerva caracterul național și pentru a-și apăra interesele naționale și interesele cetățenilor săi.
Desigur, am vorbit de România de dincoace de Prut, dar în partea din România de dincolo de Prut situația este cu mult mai critică, mai dramatică pe toate planurile: economic, social, politic, național, statal.
Nu cred că mai este nevoie să intru în detalii cunoscute de toată lumea. Aș sublinia doar faptul că din punct de vedere național și statal, Basarabia se află într-o situație fără ieșire.
Practic, teritoriul dintre Prut și Nistru este un teritoriu gri, un spațiu cu o autoritate statala contestată și în pragul colapsului, această disoluție a statului favorizând amplificarea fenomenelor de corupție
Permanentul bombardament mediatic al forțelor externe are ca scop crearea confuziei în rândul unei populații care practic nu-și regăsește, sau refuză să-și regăsească caracterul național, deci liantul pentru un stat stabil.
Iar aceste forțe externe ostile acționează pentru decredibilizarea statului corupt ”administrat” de la Chișinău, în așa fel încât să se creeze o zonă tampon de instabilitate regională și presiune la granița de est a UE și NATO.
Încet, încet, în Basarabia se creează premisele repetării scenariului din Ucraina.
Din scurta analiză prezentată, se poate trage concluzia că în condițiile geopolitice și geostrategice care influențează viitorul spațiului comun românesc România-Basarbia nu mai există nicio scuză pentru amânarea rescrierii destinului comun românesc prin Unire.
Pericolele externe care planează asupra celor două spații ale României de pe cele două maluri ale Prutului sunt atât de mari și cu efecte atât de devastatoare încât doar o forță comună unită poate să se mai opună.
Această forță poate rezulta doar din creșterea ponderii influenței românești prin crearea unui spațiu comun și prin creșterea numărului populației românești. Practic prin Unire pentru care trebuie acționat pe două fronturi, cel politic și cel civic.
Dar subiectul UNIRII NAȚIONALE nu este abordat de clasa politică, nu este dezbătut în forumul reprezentanților națiunii fiind pervers ocolit prin promisiunea acțiunilor pentru o iluzorie integrare a Basarabiei în UE.
Nu am auzit ca în Parlament vreun partid să îndrăznească să inițieze vreo dezbatere pe tema Unirii. Să fim înțeleși, dezbatere pe tema Unirii, nu o ședință de comemorare.
Și nu am auzit ca vreun reprezentant al unioniștilor, din România sau din Basarabia, să fie invitat în Parlament pentru a prezenta argumentele și punctele de vedere ale românilor asupra acestui subiect (de exemplu, George Simion, exponentul cel mai cunoscut și activ al noii generații).
Pentru a-i oferi o supapă, societatea civilă a fost încurajată în mod tacit să preia stindardul unionist, în timp ce politicienii, mai ales în campaniile electorale rostesc fără convingere câteva cuvinte pe placul unioniștilor, după care, odată întorși la partid sau în spațiul public politic nu îndrăznesc să mai amintească subiectul Unirii.
În acest vid politic unionist, rămân doar organizații ale românilor și personalități care întreprind acțiuni și iau poziții în favoarea Unirii.
Sigur, sunt acțiuni extrem de binevenite deoarece încearcă să trezească în rândul unei populații ”adormite” spiritul românismului.
Dar, în avântul ei, societatea civilă uită sau poate chiar nu realizează că problema reunificării țării trebuie rezolvată politic.
Degeaba au loc manifestații și acțiuni populare, dacă fenomenul unionist lipsește din preocupările, dezbaterile, acțiunile și actele politice ale partidelor.
Este evident că între politicul și civicul românesc s-a creat o ruptură din cauza îndepărtării politicului de năzuințele unioniste. Și atunci, excluziunea politic-civic și viceversa este reciprocă.
Astfel, s-a ajuns până acolo încât însăși societatea civilă respinge prezența reprezentanților oficiali ai partidelor de la acțiunile care sunt întreprinse, considerând, pe bună dreptate, că partidele, care în mod curent evită orice referire oficială la Unire, încearcă să obțină doar capital electoral.
Dar, după cum am arătat, Reîntregirea nu poate fi făcută decât printr-un act politic și, în acest caz, trebuie găsite metodele abordării politice constante la nivel parlamentar.
Și, în această direcție sunt propuse două formule:
1. o reprezentare parlamentară substanțială a civicului unionist, dar pentru aceasta ar fi nevoie de ”bunăvoința” politicului
2. crearea unui Partid Unionist cu filiale în Basarabia și Diaspora Unionistă care să acceadă în Parlament și în jurul căruia să graviteze organizațiile unioniste

Mircea POPESCU
m.popescu@sbcglobal.net

vineri, 15 ianuarie 2016

Republica Moldova: Partidul "Dreapta" și Blocul Unității Naționale fac apel la președintele Timofti să declare reunificarea cu România

Partidul politic "Dreapta" și Blocul Unității Naționale (BUN), din care fac parte peste 20 de entități civice, i-au adresat o scrisoare deschisă președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în care îi solicită, 'în ultimul ceas de mandat', să declare reunificarea cu România, aceasta fiind "ultima șansă de revenire la normalitate", informează Radio Chișinău.
'Vă îndemnăm să demarați urgent dialogul cu președintele României, Klaus Iohannis, în vederea elaborării unui plan strategic de reunificare a celor două state românești, cu eșalonarea acțiunilor concrete ce țin de reunificarea armatelor, abolirea actualelor frontiere între frați, aplicarea legislației românești fără excepții pe întreg teritoriul națiunii române reîntregite', a declarat liderul partidului 'Dreapta', Ana Guțu, care a prezentat scrisoarea într-o conferință de presă.
Semnatarii declarației afirmă că prin declararea reunificării, președintele va intra în istorie în calitate de un om mare de stat. 'Suntem siguri că aveți curajul și voința de a face acest gest', se menționează în scrisoare.
Totodată, semnatarii îi mulțumesc în scrisoare președintelui pentru faptul că nu a permis 'formalizarea în parlament a unei coaliții monstruoase, care ar fi pus la cârma statului descendenții comuniștilor de ieri, cei care au maltratat națiunea română și au deportat bunicii noștri în Siberii de Gheață'.
AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)

miercuri, 13 ianuarie 2016

Proteste de amploare la Chişinău în aşteptarea noului premier

 


Proteste de amploare la Chişinău în aşteptarea noului premier. Lumea a ieşit în stradă şi a blocat mai multe artere din capitala Republicii Moldova.

Bulevardul Ștefan cel Mare a fost blocat de protestatari, iar clădirea Guvernului este păzită de zeci de polițiști. Platforma Civică Demnitate și Adevăr organizează un miting de protest în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a împiedica Partidul Democrat să-l nominalizeze pe controversatul om de afaceri, Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru.
Manifestanții au fost aduși în Chișinău cu microbuze și autobuze. Aceștia au pornit spre scuarul Teartrului de Operă și Balet din diferite raioane ale capitalei. Oamenii scandează: „Vrem Guvern”. Pe rețelele de socializare au început să apară imagini cu autocarele.
content-image
content-image

luni, 9 noiembrie 2015

Apel public la reunificarea celor două state românești

10338260_1002566206435042_3728424931765699736_nMai jos publicăm un Apel semnat de persoane cunoscute din al doilea stat românesc, în contextul declinului spiritual total care a cuprins populația din stânga Prutului. Mulți dintre semnatarii Apelului sunt fondatori si membri ai Consiliului Unirii, cum este si dl Alexandru Moșanu, – Platformă unionistă creată în februarie 2012, pentru a da demnitate națională celor din teritoriul românesc din stânga Prutului, aflat sub ocupație ruso-sovietică de 200 (acum – de 203) ani. Consiliul Unirii, prin toate componentele sale, inclusiv și în primul rând PNL,md – unicul partid unionist din RM, salută poziția deschisă de solicitare a Unirii de tot mai multă lume. Eforturile noastre de sensibilizare politică publică dau rod.
Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedinte al României,
Domnului Nicolae Timofti, Preşedinte al Republicii Moldova,
Domnului Valeriu Zgonea, Preşedintele al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României,
Domului Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului României,
Domnului Andrian Candu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,
Domnului Victor Ponta, Prim-ministru al României, 
Domnului Valeriu Streleţ, (deja ex-) Prim-ministru al Republicii Moldova
A P E L
Adresăm acest Apel Domniilor Voastre, dar şi poporului român din Republica Moldova şi România, într-un moment de mare responsabilitate istorică.
Stimaţi conducători ai celor două state româneşti!
Dragi concetăţeni!
Republica Moldova se află pe mar­ginea unei prăpastii.
Statul cel mai sărac din Europa a ajuns a fi considerat, la ora actuală, şi cel mai corupt din Europa.
Oamenii noştri politici, care îşi caută doar de interesele proprii, ui­tând de cele ale populaţiei, se urăsc alarmant între ei, antrenând în această luptă intestină segmente largi ale po­pulaţiei.
Impresia generală e că ne aflăm în preajma unui război civil sau a instau­rării unei dictaturi de stânga.
Protestele aproape zilnice cu zeci de mii de participanţi, care îi adună în centrul capitalei pe oamenii dispe­raţi, sărăciţi şi nedreptăţiţi, şi alegerile parlamentare anticipate, pe care le cer partidele promoscovite, ar putea să ne arunce în viitorul apropiat în braţele Imperiului, din care ne-am smuls cu greu în 1991, pentru mai multe dece­nii sau pentru totdeauna.
În această situaţie dramatică, ve­nim cu propunerea ca autorităţile de la Chişinău şi cele de la Bucureşti să iniţieze tratative neîntârziate privind înlăturarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat de toate ţările lumii, pentru REUNIFI­CAREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI.
Numai astfel am mai putea evita pericolul de a mai fi înglobaţi, de astă dată definitiv, în Imperiul care în 1812 şi 1940 ne-a despărţit cu forţa armelor de vatra neamului nostru, numai astfel vom scăpa de sărăcie, de corupţie, de şantaj economic, am obţine majorarea salariilor, a pensiilor (care în dreapta Prutului sunt de 4 ori mai mari) şi am ajunge mai repede în Uniunea Euro­peană, ca parte a unui stat membru al Uniunii Europene.
Timp de 25 de ani politicienii de pe cele două maluri ale Prutului au afir­mat încontinuu că încă n-a sosit clipa ca să fim împreună, că acest lucru nu ni-l îngăduie conjunctura politică.
Dar conjuncturile favorabile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinele. Şi nu cele care doresc ca o nedreptate să perpetueze.
Nu credem că trebuie să aşteptăm ca alţii să ne facă dreptate.
Dreptatea să ne-o facem noi!
Reunificarea este dreptul nostru legitim.
La ora actuală, unica graniţă din Europa, şi cea mai ruşinoasă, e graniţa dintre români şi români.
Prutul aminteşte tot mai mult de Zidul de la Berlin.
La fel cum nemţii din cel două Germanii au demolat zidul dintre ei, şi românii din cele două state româneşti – Republica Moldova şi România – vor să fie împreună într-o Europă fără frontiere.
Mu mai dorim ca prin mijlocul ţă­rii lui Ştefan cel Mare să treacă o Cor­tină de Fier, care ar împărţi Europa în două.
Se afirmă că e nevoie de un refe­rendum pentru Reîntregire.
Dar cei care au intrat cu oştile pes­te noi în 1812, apoi în 1940, n-au făcut mai întâi un referendum.
Ar fi lipsit de logică un plebiscit în cadrul căruia cei care ne-au deportat părinţii, care ne-au persecutat, ne-au deznaţionalizat, ne-au interzis limba şi credinţa, ei şi urmaşii lor să decidă: dacă să fim împreună cu fraţii de care am fost despărţiţi ori să fim cu cei care ne-au despărţit.
Ni se mai atrage atenţia că statutul României azi e altul.
Istoria cunoaşte precedente ase­mănătoare: în 1957 Franţa a intrat în UE împreună cu Algeria, ţară africa­nă, iar Antilele Olandeze, din Marea Caraibilor, a intrat în UE împreună cu Olanda, deşi făcea parte din alt con­tinent.
În 1990, când RDG a fuzionat cu RFG, Uniunea Europeană a acceptat fără niciun comentariu acest gest de dreptate istorică.
De aceea credem că n-ar fi drept să ni se reproşeze dorinţa de a reveni Acasă, în Europa valorilor.
Nu este vorba de unirea a două ţări diferite, ca Cehia şi Slovacia sau care­va state din fosta Iugoslavie, e vorba de revenirea unui teritoriu înstrăinat – Basarabia, pe care Hitler i-a dăruit-o lui Stalin – la locul de unde a fost rupt acesta.
Într-o primă etapă, ţara reîntregită s-ar putea numi Uniunea Statală Ro­mânia-Republica Moldova.
Ea ar putea avea o vreme două capitale: Bucureşti şi Chişinău, două guverne, două parlamente.
Mitropolitul Nestor Vornicescu constatase cu o ocazie: „Nu ne merge bine în Ţară pentru că n-am realizat Unirea”.
Atâta vreme cât vom fi fărâmiţaţi pe hărţile lumii, nu-i va merge bine niciuneia dintre ţările noastre.
Dacă vom fi o ţară mare, vom avea toate şansele să devenim unul dintre statele cele mai prospere din Europa.
În acelaşi timp, guvernanţii ar urma să poarte tratative cu Ucraina pentru un schimb de teritorii, aşa cum arătau acestea înainte de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov la 23 august 1939.
Celor două ministere de externe, conducătorilor celor două state le va reveni misiunea de a explica ţărilor europene, cu argumentele de rigoare, că şi în cazul nostru se realizează un gest de dreptate istorică.
Şi, suntem convinşi, nicio ţară din lume nu se va opune. Nici chiar Rusia, care printr-o declaraţie din 10 septem­brie 2015 a dlui Maxim Şevcenko, consilier al preşedintelui V. Putin, recunoaşte că „Moscova nu exclude eventualitatea unei reuniri a Repu­blicii Moldova cu România, care sunt o naţiune şi vorbesc aceeaşi limbă, acest lucru nu ar face decât să îmbunătăţească relaţiile Mosco­vei cu Chişinăul şi Bucureştiul”.
Totodată, conducerea republicii, intelectualitatea, televiziunile, presa etc. vor trebui să explice populaţiei, inclusiv minoritarilor, beneficiile pe care le vor avea devenind parte inte­grantă a unui stat membru al Uniunii Europene.
Dacă ratăm această şansă de a fi împreună şi de a şterge frontiera care mai stă trasă prin mijlocul neamu­lui nostru, nu ne vor ierta nepoţii şi strănepoţii, ameninţaţi de pe acum de gulagurile care-i aşteaptă în viitoarea uniune vamală euro-asiatică, dar nici bunii şi străbunii, rupţi cu sila de fraţii şi surorile lor şi trimişi să moară în si­beriile de gheaţă.
Dragi conducători ai celor două state! Nu aveţi dreptul să urmăriţi im­pasibili ce se poate întâmpla cu cele peste trei milioane de români moldo­veni din stânga Prutului.
În mâinile Dumneavoastră să află soarta noastră şi a copiilor noştri.
Nu ne lăsaţi pradă hienelor. Nu fiţi indiferenţi.
Aveţi o posibilitate unică: să folo­siţi această şansă pe care ne-o trimite Dumnezeu şi să intraţi în manualele de istorie.
Generaţiile care vin vă vor fi recu­noscătoare!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Acad. Nicolae DABIJA, preşedinte al Forului De­mocrat al Românilor din Republica Moldova;
Acad. Mihai CIMPOI, preşedinte al Uniunilor de Creaţie din Moldova:
Spiridon VANGHELI, Scriitor al Poporului;
Ilie ILAŞCU, fost deţinut politic;
Acad. Eugen DOGA;
Acad. Vasile MICU;
Ion UNGUREANU, actor, regizor, ex-ministru al Culturii şi Cultelor;
Ion COSTAŞ, ex-ministru al Apărării;
Acad. Petru SOLTAN;
Acad. Sergiu CHIRCĂ;
Acad. Alexandru MOŞANU;
Acad. Ion MAHU;
Acad. Gheorghe GHIDIRIM;
Acad. Anatol CIOBANU;
Acad. Mihai PATRAŞ;
Anatol PETRENCU, doctor în istorie;
Gheorghe PALADI, doctor în istorie;
Grigore POPA, antreprenor;
Constantin CODREANU, preşedinte executiv al Consi­liului Naţional al Reîntregirii;
Valeriu SAHARNEANU, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova;
Ion BUGA, doctor hobilitat în istorie, profesor universitar;
Aurelian SILVESTRU, doctor în pedagogie, director al Liceului „Prometeu”;
Timotei MELNIC, preşedin­te al Ligii Pedagogilor;
Boris MOVILĂ, publicist;
Anatol VIDRAŞCU, director al Grupului Editorial LITERA;
Nina JOSU, scriitoare, preşedintă a Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Română „Astra Basarabiei”;
Ion NEGREI, vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor
din R. Moldova;
Alecu RENIŢĂ, preşedinte al Mişcării Ecologiste din R. Moldova;
Petru MUNTEANU, avocat;
Alexei MARULEA, publicist;
Preot dr. Vasile NEGRU;
Gheorghe VIŢĂ, jurist;
Protoiereu Petru BUBURUZ;
Protoiereu, dr. Ioan CIUNTU;
Valeriu DULGHERU, doctor în ştiinţe tehnice, şef de Catedră, Universitatea Tehnică;
Vasile BAHNARU, doctor habilitat în în filolo­gie, director IF al AŞM;
Ion MELNICIUC, doctor în filologie;
Gheorghe MAXIAN, profesor;
Mihai MORĂRAŞ, scriitor, publicist;
Elena TAMAZLÂCARU, scriitoare;
Ion GĂINĂ, profesor;
Romeo ŞCERBINA, publicist;
Andrei DORGAN, publicist;
Raisa CIOBANU, publicistă;
Andrei MOROŞANU, publicist;
Valentin GUŢU, scriitor;
Ion BAJUREANU, pedagog;
Tudor CHIRIAC, compozitor;
Vasile IOVU, Artist al Poporului;
Vasile ŞOIMARU, profesor universitar, scriitor;
Vlad POHILĂ, scriitor;
Serafim BELICOV, scriitor;
Efim TARLAPAN, scriitor;
Zina CENUŞĂ, scriitoare;
Iulian FILIP, scriitor;
Ianoş ŢURCANU, scriitor;
Iulius POPA, publicist;
Iacob CAZACU, profesor;
Virgil MÂNDÂCANU, profesor universitar;
Vasile CĂPĂŢÂNĂ, scriitor,
Ion DIVIZA, sriitor;
Ghiorghe BÂLICI; scriitor;
Eugenia BULAT, scriitoare;
Teodor POPOVICI, scriitor;
Sergiu COJOCARU, profesor;
Valerian GROSU, profesor;
Gheorghe RĂILEANU, primarul or. Cimişlia;
George VALICU, publicist, Cantemir;
Ion CUZUIOC, scriitor;
Valerian DOROGAN, profesor iniversitar;
Vlad VLAS, scriitor;

miercuri, 14 octombrie 2015

O țară falsă plină de fals…

                                                      de Iacob Cazacu-Istrati
mi-a mai rămas o ultimă speranță – U N I R E A
          Mă bucur nespus, că am aterizat pe pământul natal, încă purtând numele de  Republica Moldova, dar indată ce am făcut contact cu viaţa socială, de toate zilele a scumpului plai mioritic, s-au spulberat toate bucuriile.
         Dacă m-a bucurat  aspectul Ghişinăului: străzile îngrijite, cutiile speciale pentru deşeuri, staţiile noi de oprire, apoi m-au uimit oamenii, mai cu seamă acei, care au datoria, menirea profesională de menţinere a ordinii,  care nici pe departe nu corespunde realităţii- am observat foarte mulţi poliţişti, care mergând pe stradă şi fumând, mai înjurau, meditând în glas, dumnezeu ştie despre ce şi aruncând „chiştoacele” de la ţigări „cu  zvârla” în plină stradă, sub picioarele trecătorilor...    Asta e cultura Basarabiei de azi. Culegem roadele cele sădite de anii sovietizării... şi după 20 de ani de „mare independenţă” împărţită în trei mişcări sociale, trei categorii:  unioniști, stataliști şi proruși. Și, dacă în Mioriţa străveche erau trei ciobănei: unul moldovan, unul ungurean şi unul muntean, apoi în noua „Mioriţă” unu-i moldovan, unu-i român şi unu-i rus... Spre rușinea noastră  aceasta este greșeala  conducerii așa numite RM, fiindcă nu avem nimic național în afară de limbă și alfabet. În rest e fals totul: și drapel, și stemă și imn...   ca și ”republicile” create de Kremlin: republica moldova; republica transnistreană; republica găgăuz yeri... restul este internaţionalism, mai puternic leninist...
      Păi, cum să nu-ţi faci o astfel de impresie (dar oare numai impresie?) când limba de stat te întâlneşte numai...în aeroport (de ochii lumii?). În rest e limba rusă...Cu toate că dl. Dorin Chirtoacă le-a ordonat taxatorilor în troleibuse să vorbească în limba de stat, în marea majoritate vorbesc ursuleşte...nemaivorbind de Piaţa Centrală...unde unii din principiu nu vor să vorbească în limba de stat...
          Piața Marii Adunări Naționale este plină de corturi ale ”dodoniștilor renatiști”, puțini de ai Platformei DA: toți marionete... De ce în PMAN?! Sfânta Piață a Marii Adunări Naționale e pentru a petrece adunări NAȚIONALE!!! NAȚIONALE!!! Ce caută acolo alte naționalități vrajmașe nouă, ridicate, îndreptate spre a da o lovitură statului, să răstoarne Guvernul și Parlamentul?  Numai poporul nostru român basarabean are dreptul de a se aduna în majoritate în PMAN și a hotărâ probleme de importanță strategică majoră națională!    
         Da, românul moldovean, care are o răbdare colosală a tăcut până acum: 200 de ani a tăcut sub imperiul ruso-sovietic, care l-au umilit, l-au furat, l-au hărțuit și împărțit cum au dorit-o ei, dar și 25 de ani și mai strașnici, că duc în spate jugul lor propriu, pe care l-au născut și crescut, l-au ales cu mintea lor …cea de pe urmă!
          Ceea ce se petrece astăzi în Piață nu e începutul… Începutul este de atunci de când s-a terinat cu primul Parlament…de pe când Roșca era maimuță și…, dar am mai spus-o nu o data: acesta este un scenario bine gândit, perfectat la 2009 și încă de pe atunci am atenționat că spre asta mergem, că la aceasta vom ajunge, dacă nu facem Unire cu Țara, fiindcă după mine  aceste acțiuni sunt parte a aceluiași plan- scenario - strategic de lungă durată a foștilor conducători de stat ”unioniști sovietici” Lucinschi-Voronin, ca pe orice căi și cu toate mijloacele posibile să reconstruiască statul nou unional în hotarele vechi…  Așa face azi și Putin, dar… lumea e alta, e târziu. Dacă nu erau deschise porțile  frontierelor de către M.Gorbacev atunci, în 1990, poate și era  de acum reconstruit un nou stat neosovieticus, dar așa libertatea dăruită de Gorbacev i-a înnebunit pe oamenii din fostele republici sovietice și au umplut continentele lumii libere… și gata. N-au mai dorit să fie vasalii cuiva nici până astăzi.
       Dar… ei, elita neocomunistă de azi au urmat cursul  acestui scenario, zic,   pregatit demult și nu fără  participarea directă a unor conducători de ieri și azi, ca Lupu, Diacov, Voronin, Dodon, Filat s-au indirectă a lui Ghimpu...  S-a jucat cu spiritele cetățenilor deosebit de frumos, cu a toată populația, și unioniști, și stataliști și kremliniști...Totul a decurs ca în filme. Poftim, acum avem toată populația Moldovei  basarabene nemultulțumită de guvernare, toate păturile sociale. Acum depinde care-i acela, liderul după care va porni cârdul...- unirea cu  Ro...sau cu Ru... Totuși, sunt puternici, au fost instruiți în școli comuniste, comsomoliste, dar sunt marionete și ei în mâinile cuiva... E mult și greu de lămurit oamenilor despre adevăratele  scopuri ale oligarhilor mondiali, grupării mondiale de conducere...despre lupta de a crea cele patru centre mondiale, regiuni unionale, apoi din patru-două...și...în sfârșit Dominația Mondială a Guvernului Banchir, care deține tot sistemul bancar al lumii. Dominația Luciferului. Pentru aceasta e necesar de a duce lumea la haos, la dezbinare, ca mai apoi să fie supusă ușor. Noi nu trebuie să permitem acest lucru, ci să ne unim cu Patria romană și cu celelalte teritorii acaparate de streini în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și să facem un zid în calea experimentelor mondiale, în cazul de față în calea constructiei unei lumi noi, Noii Ordine Mondiale, Nou Communism utopic Mondial! (Despre Noua Ordine Mondială vă voi povesti în alt număr al săptămânalului.)
Ce e  de făcut  azi?
Urgent:
1.       De reîntors în Aparatul Guvernului la locurile lor pe acele două persoane profesioniste, care au fost umilite, înjosite și demisionate forțat V.Marinuță și Maia Sandu.
2.      Director al Băncii Naționale de ales (numit) de către Parlament (Președinte) Dr. Vasile Șoimaru
3.      În fruntea Guvernului să fie numit Dorin Chirtoacă și a începe reformele radicale în toate direcțiile  și domeniile: economic, social, politic, cultural...
Altfel putem pierde absolut totul...și să rămânem la covata spartă...dacă vor avea loc alegeri anticipate.